Vedeta din România care suferă de depresie: ‘Mi-am dat seama de la 6 ani’
O cunoscută vedetă din România a mărturisit că suferă de depresie de foarte mult timp. Ea s-a deschis în cadrul unui interviu și a povestit despre episoadele prin care a trecut.
O vedetă din România vorbește deschis despre depresie
Deși este încă tânără, vedeta a trecut prin clipe inimaginabile. Și-a dat seama că este în depresie, iar totul a început de când avea 6 ani.
Potrivit spuselor sale, s-a luptat cu depresia de la o vârstă la care alți copii nici nu realizează prea multe în jurul lor.
Roxen și-a dat seama, la 6 ani, că ceva nu este în regulă cu ea și a cerut ajutor. A vorbit pentru prima oară la școală despre ce i se întâmplă. Fosta reprezentantă Eurovision avea stări ciudate, iar după ce a vorbit cu părinții a primit ajutor specializat.
„Da, eu am realizat că am o problemă. Eram foarte mică și nu simțeam că aparțin, mă simțeam alienată. Am simțit că e ceva în neregulă cu mine și am luat măsuri. (…) N-am avut de ales, așa mi-a fost viața”, a explicat Roxen, la Antena Stars.
Ea a fost suficient de matură încât să vorbeasccă despre ce i se întâmplă, prima oară la școală, apoi cu părinții. Aceștia au înțeles-o și i-au oferit ajutorul necesar.
Sănătatea mentală, o chestiune extrem de importantă
„Am vorbit la școală și după cu părinții. Nu știu ce era în sufletul părinților mei, eu am vrut doar să mă fac auzită și am reușit”, a mai spus Roxen.
Cântăreața spune că trebuie normalizate discuțiile despre depresie și anxietate, fiind lucruri cu care din ce în ce mai mulți tineri se confruntă, dar preferă s sufere în tăcere. Ea a ținut să menționeze că toți cei care se află în astfel de situații ar trebui să apeleze la ajutor și să vorbească cu oamenii din jurul lor, fiind o chestiune destul de gravă.
„Toți avem perioade, la unii se agravează și este foarte bine să spunem, să nu mai fim blamați pentru că depresia poate duce la ceva foarte rău. Mai bine ajutăm decât să judecăm”, a continuat Roxen.
Nu este prima dată când Roxen se deschide și vorbește despre astfel de probleme emoționale grave. Artista a tras un semnal de alarmă și în urmă cu ceva timp și se implică activ pe rețelele sociale în discuția privind conștientizarea și importanța sănătății mentale.
Roxen: „Cine are anxietate știe că nu poate fi ținută sub control”
„Sufăr de depresie de la 6 ani și viața mea a fost ca un roller coaster. Știu că sunteți mulți care mă înțelegeți.
Însă acum pot să mă laud și sunt foarte mândră de chestia asta, pentru că după ani de zile am reușit să mă lupt cu depresia și anxietatea, și chiar dacă o să vină înapoi, mă bucur de momentele astea cât de mult pot și o să fiu aici pentru voi.
Cine are axietate știe că nu poate fi ținută sub control. Ceea ce fac este să mă duc undeva să stau singură, să respir și să beau apă. Să mă gândesc că totul este bine. Am nevoie de aceste momente sau scriu cuiva”, a povestit Roxen.