Vedeta din România care și-a serbat ziua de naștere în spital: ”Se cufundă în demonii lui” (exclusiv)

de: Năstase Mirabela
07 06. 2021

Valentin Uritescu și-a serbat la data de 4 iunie ziua de naștere în spital, unde se află internat de aproape trei săptămâni.

Vedeta din România care își serbează ziua de naștere în spital

Actorul a împlinit vârsta de 80 de ani. El suferă de Parkinson de aproape cinci decenii, iar soția sa a mărturisit că este tare îngrijorată de starea de sănătate.

“E lucid, dar are şi zile în care soţul meu nu poate vorbi. Recunoaşte lumea din jur, dar de multe ori pur şi simplu nu poate vorbi. Alternează zilele bune cu cele proaste, iar chestiunea asta pare constanta ultimilor ani, dar ce mă îngrijorează foarte tare este faptul că nu avem o predicţie asupra stării sale viitoare. Pur şi simplu, nimeni nu poate anticipa care va fi ziua sau zilele acelea bune şi când vor urma cele rele, ca să ne pregătim şi pentru una, şi pentru cealaltă”, a declarat Valeria Uritescu, pentru impact.ro.

Soția l-a serbat cu tort:

”Ardelean cum e şi cum îl ştie lumea, a fost mereu gurmand. A rămas un pofticios fără pereche, deşi are zile în care nu mănâncă mult. Ia două- trei linguri şi gata! Însă îi place ideea de a avea lângă el una, alta, mai ales anumite feluri de mâncare, cele preferate! Merg azi la spital cu Bogdan, fiul nostru, celălalt actor din casă, îi ducem tort!”, a adăugat femeia, fostă chimistă.

”Am primit multe telefoane”

Valeria Uritescu e însă fericită că fanii săi nu l-au uitat.

“Am oprit telefonul lui la mine, fiindcă nu ştii în ce fel de moment te surprinde vreun apel. Pot exista un ceas sau două mai liniştite, mai vesele, poate, şi apoi, se cufundă în el însuşi, în demonii lui interiori. În starea aceea, de nedescris pentru mine, şi care-l stăpâneşte de câţiva ani buni, de altfel, de acum.

Însă au fost foarte multe telefoane, de la oameni simpli, de pe stradă, care-i cunosc situaţia şi care au vrut să-i mulţumească pentru tot ce le-a dăruit, cândva, prin întreaga sa carieră, măcar printr-o sinceră urare de sănătate. Am primit telefoane şi de la foşti colegi de-ai săi, nu puţini. Pe toate le voi duce azi lui Valentin, la spital. Se va bucura enorm, sunt sigură de asta!”, a mai declarat Valeria Uritescu, pentru impact.ro.

Actorul Valentin Uritescu s-a născut la data de 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, din judeţul Alba. El a fost campion la schi şi a practicat şi gimnastica, înainte de a deveni actor profesionist.