Vedeta din România care s-a operat de urgență la sâni: „Aștept rezultatele biopsiei”
A amânat să ceară ajutorul medicilor timp de opt ani de zile. Acum, sfătuiește pe toată lumea să-și pună sănătatea pe primul loc. O actriță din România, în vârstă de 37 de ani, s-a confruntat cu complicații severe de sănătate. Iar asta după ce, cu mai mult timp în urmă, medicii i-au descoperit un adenom la unul dintre sâni. Află cine este vedeta care s-a operat de urgență la sâni. Femeia a anunțat că este în așteptarea rezultatelor biopsiei.
Cine este vedeta care s-a operat de urgență la sâni
Andreea Perju este vedeta care a ajuns de urgență pe mâinile medicilor. Din cauza activităților profesionale solicitante, actrița a decis să-și ignore sănătatea. A amânat vizitele la medici până când problemele sale s-au agravat și nu au mai putut fi trecute cu vederea.
În urmă cu opt ani de zile, arista a fost diagnosticată cu un adenom la unul dintre sâni. Tumorile benigne nu sunt, de obicei, un motiv de alertă major pentru pacienți. Ele pot fi îndepărtate prin operații medicale, care prezintă, de regulă, puține riscuri de recidivă. Andreea Perju, însă, are de trecut un hop important. Vedeta a anunțat că așteaptă rezultatul biopsiei.
Emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât adenomul descoperit în primă fază de medici a mai dezvoltat două tumori benigne. Acestea ar fi mici și localizate tot în zona aceluiași sân. Dezvăluirea, însă, a pus-o pe jar pe vedetă, care a decis să ia măsuri de urgență.
Andreea Perju a ajuns pe mâinile medicilor
Andreea Perju a ajuns pe masa de operație. Cadrele medicale i-au extirpat, astfel tumorile. Artista trebuie să aștepte, însă, verdictul final. Între timp, actrița și-a sfătuit toți fanii să facă din sănătate o prioritate. Într-un mesaj publicat pe una dintre paginile sale de pe rețelele de socializare, Andreea Perju a îndemnat românii să își monitorizeze afecțiunile de sănătate, dacă se confruntă cu așa ceva.
„De 8 ani țineam sub control un adenom la sânul stâng. Care, din păcate, în ultimul an, din cauza stresului si dezechilibrului hormonal, a mai dezvoltat doi „frați”. În Octombrie, am zis TREBUIE să fac ceva. Dar, româncă fiind, am tot amânat momentul, deoarece sănătatea o punem pe locul 100. Mereu găsim situații care au întâietate. Nu-s mândră de asta, dar câți dintre voi vă regăsiți în descrierea mea?”, a transmis Andreea Perju.
Au mai trecut nouă luni de zile până când vedeta a ajuns din nou în atenția medicilor. Între timp, tumoarea s-a înmulțit și s-a extins până la aproximativ 3 cm, potrivit relatărilor artistei.
„Aștept rezultatele biopsiei”
Când a făcut ultima ecografie, Andreea Perju a pus piciorul în prag și, de dragul fiicelor sale, după cum spune, a ales să fie un exemplu. Însă adevărul despre operația la sâni abia urmează să fie aflat.
„Le-am explicat (n.r. celor două fetițe) ce urmează să se întâmple, de ce am ales așa și cât suntem de norocoase că medicina a evoluat atât de mult încât putem opri dezvoltarea unei posibile boli printr-o intervenție chirurgicală și că asta ne va liniști psihicul care e prietenul sau dușmanul nostru, depinde mult de situație. Cred că o minte sănătoasă și pozitivă ajută corpul să rămână în armonie.
Mai e un hop. Aștept rezultatele biopsiei și merg mai departe. Pentru că viața e prea frumoasă ca să rămân blocată în încercările ei. Gânduri bune și aveți grijă de sănătatea voastră. În esență, de la ea ar trebui să pornească prioritățile, restul vine pe lângă!”, le-a mărturisit Andreea Perju fanilor săi.