Matthew Perry, alis Chandler din „Friends“, a ajuns de nerecunoscut. Actorul pare să fi scăpat lucrurile de sub control. Ultimele imagini cu acesta i-au șocat și îngrijorat, în același timp, pe fani. Perry abia se mai ține pe picioare. Mai multe detalii, în continuare.
Pe fondul zvonurilor care vizează mult așteptata reuniune „Friends“, Matthew Perry este în permanență în vizorul fotoreporterilor. Din păcate însă, actorul nu mai este ce-a fost odată! Ba mai mult, Perry nici măcar nu mai seamănă cu personajul Chandler, care l-a făcut cunoscut în întreaga lume.
Epuizat, neîngrijit și îmbrăcat ca de căpătat, actorul de la Hollywood a fost surprins pe străzile din Beverly Hills abia ținându-se pe picioare, și părând că ar respira cu dificultate. Mai mult, acesta a pierdut lupta cu kilogramele, ajungând chiar supraponderal.
Încă nu este cunoscut dacă actorul ar suferi de vreo boală, dar este bine știut faptul că a căzut în depresie și are probleme cu alcoolul și cu kilogramele în plus.
Cu aproape patru ani în urmă, actorul a dezvăluit în spațiul public faptul că a avut o problemă cu substanțele interzise, spunând chiar că nu își mai aduce aminte cum au decurs filmările pentru „Friends“.
„Sunt o persoană destul de privată, însă filmam un serial care era urmărit de peste 30 de milioane de oameni. Deci oamenii știau. A fost atât de «public» ceea ce se întâmpla cu mine.
Nu poți avea o problema cu drogurile timp de câțiva ani și apoi să aștepți să se rezolve în 28 de zile“, declara Perry.
Totodată, el s-a luptat cu depresia, cu dependența de alcool și abuzul de medicamente pe o perioadă îndelungată.
„A fost vorba mai mult de alcool. Credeam că mă ascund bine, dar în final oamenii și-au dat seama“, mai spunea el.