Vedeta care a fost refuzată de un hotel după ce i-a expirat certificatul verde. Ce a făcut imediat

de: Ana Chivu
20 01. 2022

O vedetă a fost refuzată de un hotel. Aceasta avea certificatul verde expirat. Este vorba despre un celebru actor care s-a lovit de refuzul angajaților când și-a exprimat dorința de a se caza acolo. Starul internațional avea o rezervare, dar nu i s-a mai permis să stea.

Vedeta respinsă la un hotel: avea certificatul verde expirat

John Malkovich filma pentru „Ripley”, un nou serial american inspirat din romanele Patriciei Highsmith. Amintim că actorul a juat și în thriller-ul „Ripley’s Game”, regizat de Liliana Cavani, adaptare a romanului cu același nume, al treilea din seria scriitoarei.

Malkovick a jucat rolul lui Ripley, peliculă ce a primit multe aprecieri. Cel din urmă avusese o rezervare la hotelul de lux la Hotel Danieli, scrie ANSA. Din păcate pentru acesta, s-a lovit de refuzul angajaților care au sesizat că avea certificatul verde expirat.

Starul internațional a fost astfel nevoit să se cazeze într-o reședință venețiană din apropiere.  Echipa de filmare a fost monitorizată îndeaproape din punct de vedere sanitar, iar la două zile actorii și tehnicienii erau testați pentru virusul COVID-19.

Rol important într-o peliculă

Actorul urmează să îl interpreteze și pe Sergiu Celibidache într-un film biografic, declarându-se onorat și extrem de încântat de rolul primit. Pentru prima oară în istoria filmului românesc, un actor internațional va intra în pielea unei personalități românești. Amintim că vedeta a fost dublu nominalizată la Premiile Oscar. Cel din urmă îl va juca pe celebrul dirijor româno-britanic în „Cravata galbenă”.

„Sunt încântat și onorat să am oportunitatea să îl interpretez pe dirijorul Sergiu Celibidache. Un talent unic, el este considerat unul dintre cei mai mari vizionari ai muzicii clasice din ultimul secol. Să îl joc pe Celibidache în ultimii ani ai vieții sale va fi o provocare și o călătorie fascinantă”, a declarat John Malkovich, în septembrie 2021.

  • Va juca într-un film care va avea premiera după moartea sa

Actorul american va juca într-un proiect care va avea premiera abia după moartea sa. Cconcret, John Malkovich și Robert Rodriguez au realizat un film în 2015 care va avea premiera peste 100 de ani. Pelicula este depozitată într-o capsulă și va rămâne o enigmă până în anul 2115.

Mai exact, acesta se numește ‘100 Years’ și este ceva experimental. Fanii vedetei au rămas fără cuvinte când au auzit de aceste planuri. Mulți dintre ei încă mai așteaptă măcar câteva detalii din reușita sa din această direcție. Din păcate, nu se cunosc foarte multe lucruri din această sferă.