Valeriu Gheorghiță vine cu prima reacție după escrocheria certificatelor COVDI-19 false. Ce spune coordonatorul campaniei de vaccinare din România despre românii care abordează o asemenea escrocherie?
Col. dr. Valeriu Gheorghiță a reacționat în urma numărului mare de persoane care au cerut recent emiterea unor certificate de vaccinare false. Poliția a deschis o anchetă ulterior.
Un grup de facebook numit ‘Certificate CO-VID 19 la comandă’ a fost descoperit de către observatorulph.ro care a redat situația alarmantă în cadrul unui articol recent. După dezvăluirile făcute lumii întregi, postările au fost șterse și administratorii și-au dezactivat conturile de Facebook.
”Practic, vedem că există această suspiciune pentru investigarea posibilelor breșe care au făcut posibilă fraudarea. Persoane care nu au mers în centre sau au mers, dar nu au fost vaccinate, dar figurează în sistem cu adeverințe de vaccinare.”, a declarat Col. dr. Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare pentru stirileprotv.ro.
Ultimele date oferite de IGP arată că la nivel național sunt deschise 326 de dosare penale în care sunt cercetate 850 de persoane. Anchetele vizează 270 de teste PCR, 500 de certificate COVID-19 și aproximativ 700 de adeverințe de vaccinare suspectate ca fiind falsificate.
Valeriu Gheorghiță a declarat că oamenii nu ar trebui să își cumpere un risc de boală și un risc de a ajunge astfel la terapie intensivă cu bani. În Codul Penal se arată că cei care falsifică adeverințele sau certificatele de vaccinare riscă până la 5 ani de închisoare pentru acuzația de fals intelectual.
De asemenea, cei care le folosesc riscă să se îmbolnăvească și să fie și acuzați de uz de fals, lucru care le poate aduce între trei luni și trei ani de închisoare sau cel puțin o amendă penală.
Col. dr. Valeriu Gheorghiță: ”Să nu își cumpere un risc de boală și un risc de a ajunge la terapie intensivă cu bani, în condițiile în care vaccinarea este gratuită, sigură și eficientă”
„Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm: la intrarea în țară, sunt persoane care îndrăznesc să se prezinte la DSP-uri și la frontieră documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de poliție unor oameni care au prezentat documente false de vaccinare sau de trecere prin boală sau de testare.
Acest lucru este extrem de grav pentru că oamenii ăștia vin din zone roșii chiar. Când vii în țară și ești în stare să prezinți chiar un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii și ești dispus să răspândești boala, să răspândești totul, că nu te interesează”, a comentat Raed Arafat.
„Nu pot să înțeleg de ce riscă oamenii și nu știu dacă ar risca acest lucru, de exemplu dacă mergeau în Germania sau în Belgia sau în Grecia. Oare ar fi riscat să prezinte certificate false la intrare acolo?”, s-a întrebat Raed Arafat.