Val de caniculă în Europa. Meteorologii avertizează că temperaturile vor atinge 40 de grade Celsius

de: Ciprian Ioana
21 06. 2019

Suntem în plină vară, dar temperaturile sunt mult mai mari decât ar fi normal în această perioadă. Europa e lovită de un val de caniculă și sunt zone în care temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius, susțin specialiștii, care trag un semnal de alarmă în acest sens.

Europa e lovită de un val puternic de caniculă, iar specialiștii susțin că vremea extrem de călduroasă va persista și în zilele următoare. Vor fi zone în care mercurul din termometre va urca până la 40 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că expunerea la soare va fi extrem de periculoasă.

Vor fi afectate țări precum Franța și Italia.

Valul de aer fierbinte vine din Africa de Nord și va cuprinde, treptat, mai toată Europa.

Care sunt țările din Europa afectate de caniculă, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius

Valul de caniculă care vine dinspre Africa va cuprinde săptămâna viitoare, treptat, mai toată Europa. În Franța și Italia, temperaturile vor fi cuprinse între 35 și 40 de grade Celsius. De asemenea, în nordul Spaniei e posibil ca mercurul din termometre să urce peste pragul de 40 de grade.

Vreme de mai multe zile, orașe mari europene precum Madrid, Paris, Frankfurt și Berlin vor înregistra temperaturi de peste 32 de grade Celsius. Expunerea la soare între orele 10-18 ar trebui, așadar, evitată.

Canicula poate avea efecte nedorite, mai ales în rândul persoanelor care suferă de diverse afecțiuni, dar și în cazul copiilor și al vârstnicilor. Meteorologii susținea că anul trecut a fost cel mai călduros an din Europa, de când se fac măsurători.

2019 ar putea bate acest record.

Și în România vor fi temperaturi caniculare. Acestea vor fi însoțite, în unele zile, de episoade de instabilitate atmosferică, ploi și vijelii, care vor lovi mai multe zone ale țării. Între altele, specialiștii avertizează că ar fi bine să fie acoperite ferestrele expuse la soare și să fie limitată utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură.