Surpriză neplăcută pentru cei care așteptau temperaturile mari de vară. Meteorologii au anunțat că România va fi lovită de un val de aer polar. Cât de frig va fi și care sunt cele mai afectat zone, aflați în rândurile următoare.
Ultimele săptămâni au fost foarte schimbătoare. În martie am avut parte de temperaturi de vară, iar acum sunt cele apropiate de normele pentru această perioadă.
Ploile au acaparat o mare parte din țar noastră săptămâna aceasta, iar meteorologii anunță că vremea se va înrăutăți. Potrivit acestora, astăzi și mâine va fi cald, iar temperaturile vor fi apropiate de cele de vară, însă vremea se va schimba radical de duminică.
„Mâine vor fi precipitații pe arii restrânse în zonele de deal și de munte, doar cu totul izolat în rest, probabil în partea de sud a teritoriului, însă duminică din nou vom asista la o schimbare în aspectul vremii.
Un front atmosferic rece va traversa și va determina precipitații pe arii mai extinse, foarte probabil și mai însemnate cantitativ și din nou o scădere a valorilor termice în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului”, a explicat Alina Șerban în exclusivitate la Antena 3 CNN.
ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea va fi foarte schimbătoare de la o zi la alta, cu temperaturi modeste pentru această perioadă.
În acest interval de timp, mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice și ușor mai coborâte în cele sudice și estice. În rest, temperaturile medii vor fi cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare.
Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă, iar cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
În această perioadă, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de mediile multianuale în toată țara, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Primele zile din luna iunie vin cu temperaturi ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.