Vaccinul anti-COVID-19 care oferă imunitate de aproape 10 ani. Cum acționează, de fapt, conform producătorilor

de: Iulia Statie
15 11. 2021

Un nou vaccin anti-Covid-19 produs de o companie din Oxfordshire o să fie testat clinic. Acesta se administrează într-un mod diferit față de serurile deja disponibile pe piață și ar putea să ofere imunitate pentru o perioadă de până la 10 ani.

Un nou vaccin nou anti-Covid-19, supus testelor clinice

În 2016, Emergex era fondată pentru a se ocupa de creația profesorului emerit de medicină moleculară la University College și actualul director executiv al companiei, Thomas Rademacher, anume dezvoltarea vaccinurilor cu celule T. Tehnologia este folosită pentru a elimina celulele infectate din organism.

Mai exact, celulele T se ocupă cu a găsi și a distruge celulele infectate, prevenind boala și replicarea virală, în timp ce vaccinurile anti-Covid-19 disponibile pe piață se lipesc de virus, împiedicându-l să infecteze celulele.

Printre vaccinurile care produc un răspuns al celulelor T, dar într-o măsură mică, se numără AstraZeneca și Pfizer/BioNTech, potrivit Antena3. Astfel, autoritatea elvețiană de reglementare a medicamentelor a acceptat ca Emergex să facă teste inițiale pe oameni la Lausanne.

Ce au transmis oficialii companiei Emergex

Începând cu 3 ianuarie, 26 de persoane o să primească o doză mare și o doză mică din vaccinul experimental, iar rezultatele o să fie dezvăluite în iunie. Oficialii companiei au explicat modul în care funcționează acest tip de vaccin, care se bazează pe celule T.

„Este prima dată când un organism de reglementare a aprobat un vaccin împotriva COVID-19 pentru a intra în studii clinice al căror singur scop este de a genera un răspuns țintit al celulelor T în absența unui răspuns cu anticorpi și Celulele T caută celule infectate și le omoară.”, a declarat Robin Cohen, directorul comercial al companiei Emergex.

De asemenea, ținând cont că vaccinul produs de Emergex funcționează diferit și distruge celulele infectate, în timp ce vaccinurile actuale anti-Covid-19 provoacă un răspuns de anticorpi care scade în timp, fiind nevoie de rapel, acest ser ar putea să ofere o imunitate care ar putea dura până la 10 ani.

„Virusul este asteroidul: trage în planetă și un cod viral, o semnătură pentru acel virus, este afișat rapid pe toată suprafața. Aceste semnături sunt citite de celulele T ca străine, iar celulele T ucid celula înainte de a putea produce noi viruși vii.”, a mai spus Robin Cohen.

Când o să fie disponibil noul vaccin

În cazul în care studiul elaborat la Centrul de îngrijire primară și sănătate publică de la Universitatea din Lausanne, Elveția și condus de profesorul Blaise Genton o să dea rezultate, vaccinul o să fie administrat ca un plasture cutanat.

Acesta o să fie de mărimea unei unghii mici și o să fie împodobit cu micro-ace, ele eliberând injecția în câteva secunde. El o să poată să fie ținut la temperatura camerei timp de aproximativ 3 luni, însă nu o să fie disponibil până în 2025, după cum a punctat Robin Cohen.