28 apr. 2022 | 10:09

Vacanțe în Europa în 2022. Locurile mirifice pe care trebuie să le vezi

Diverse
Vacanțe în Europa în 2022. Locurile mirifice pe care trebuie să le vezi
Destinații turistice în Europa pentru vara 2022

Vara se apropie cu pași repezi, iar românii deja și-au făcut rezervare în locuri minunate, precum Paris, Londra, Roma și multe altele. Cu toate acestea, pentru cei care nu s-au hotărât încă unde vor să-și petreacă vacanța, avem câteva propuneri mai puțin cunoscute, însă pe care trebuie să le iei în considerare.

Locuri minunate din Europa pentru o vacanță de neuitat

Cu toții suntem familiarizați cu orașe precum Barcelona, Paris sau Londra. Sunt locuri minunate pe care trebuie să le vizitezi dacă ai ocazia. Pe lângă acestea, există destinații de care poate că nu ai auzit și sunt la fel de frumoase, poate chiar mai frumoase. Iată câteva exemple.

  • Islanda, Piscul Kirkjufell

Este cel mai fotografiat munte din Islanda și se află la o înălțime de doar 463 de metri. Totodată, este cel mai bun loc pentru a admira aurora boreală, sau cum mai sunt denumite ele, „Luminile Nordului”. În aceeași zonă se află piscul Kirkjufell.

Este compus din roci vulcanice, însă nu este un vulcan. Cu toate acestea, poate fi admirat într-un tur al arhipelagului Snaefellsnes, care găzduiește faimosul vulcan. Tot aici a început „O călătorie spre centrul Pământului”, povestită de Jules Verne, o carte pe care mulți dintre noi au citit-o.

  • Austria, Hallstatt

Micul oraș din Austria mai este cunoscut ca și „perla Austriei” și este unul parcă desprins din povești. Potrivit arheologilor, este cea mai veche așezare din Europa, descoperind diferite obiecte vechi în jurul celebrelor mine de sare, obiecte care datează din anii î.Hr.

Exploatarea minei este o experiență de neuitat pentru turiști. De asemenea, Hallstatt este o zonă dedicată turiștilor atât vara, cât și iarna, lacul fiind înconjurat de munți, oferind o priveliște uimitoare.

Destinații turistice pentru vara aceasta

  • Scoția, Insula Skye

Este un loc pe care trebuie să-l vizitezi vara aceasta dacă ai ocazia. Insula Skye este cea mai mare dintre Hebridele Interioare și este cunoscută pentru peisajele de vis, dar și pentru restaurantele cu mâncăruri extrem de delicioase, printre care și de pe lista Michelin.

Să nu uităm de whisky-urile „single mat” care se regăsesc aici. Au o aromă specifică, renumită în toată lumea. Fauna insulei este, de asemenea, una uimitoare, de la somon de Atlantic și acvile aurii, până la cerbi roșii. Turismul și pescuitul sunt activitățile economice principale ale localnicilor.

  • Germania, Fussen

Orașul Fussen este situat în sudul Bavariei, aproape de granița nordică a Austriei. Este ultima destinație pe celebra „cale romantică” din Germania. Aici pot fi vizitate faimoasele castele Hohenschwangau și Neuschwanstein.

Fussen este „păzit” de Alpii Ammergau, iar unele dintre principalele atracții sunt zonele împădurite și lacul artificial Forggensee, în care se varsă râul Lech. Toto aici se regăsește cea mai veche frescă din Germania, care datează din anul 980 și se află în cripta bisericii Sf. Mang.