06 apr. 2020 | 15:40

Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii a fost descifrat. Adevărul i-a uluit pe mulți

Știri generale
Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii a fost descifrat. Adevărul i-a uluit pe mulți
Unul din cele mai mari mistere ale lumii a fost descifrat

Cercetătorii au adus o veste care va șoca pe toată lumea. Ce mister a fost deslușit de specialiști abia acum, după ani și ani în care nu s-a putut oferit o explicație? Două secole mai târziu s-a aflat totul.

Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii a fost descifrat

Un inginer pensionat a găsit o explicație pentru misterul din spatele tunelului creat de Isambard Kingdom Brunel. Brunel s-a născut pe data de 1806 într-o familie cu încă două surori. Tatăl său i-a predat noțiuni de fizică, matematică și desen tehnic, iar la 14 ani a fost trimis în Franța pentru a-și continua studiile. La 20 de ani, acesta s-a reîntors în Anglia și a primit primul său post important – inginer asistent la lucrările de construcție ale marelui tunel Thames Tunnel care urma să traverseze Tamisa între Rotherhithe și Wapping.

Brunel a construit Box Tunnel în anul 1841, care se întindea la două mile între Bath și Chippenham. Mulți ani istoricii au crezut că inginerul a proiectat tunelul pentru ca soarele de la răsărit să strălucească de ziua lui – 9 aprilie, dar teoria a fost anulată în favoarea uneia noi. Peter Maggs a cercetat mai bine totul, așa că a luat în detaliu arborele său genealogic până a ajuns la concluzia că inginerul ar fi putut să proiecteze tunelul astfel încât fenomenul să se producă pe data de 6 aprilie – ziua de naștere a surorii sale, conform dailymail.co.uk. 

Misterul tunelului Box Tunnel, descifrat de cercetători

Misterul tunelului Box Tunnel, descifrat de cercetători

„De ani buni scotoceam numerele și încercam să-mi dau seama”

„A fost minunat. De ani buni, scotoceam numerele și încercam să îmi dau seama dacă ideea că soarele strălucea de ziua lui Brunel ar putea fi corectă. Apoi am găsit o înregistrare a zilei de naștere a surorii sale”, susține Peter Maggs.

Printre podurile celebre construite de acesta se află și podul de lemn din apropierea orașului Bridgwater, podul construit peste calea ferată Maidnhead peste Tamisa, podul suspendat pe lanțuri de la Hungerford, podul suspendat peste râul Avon sau podul Royal Albert pentru Compania Căilor Ferate din Cornwall.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar AZI de Sfântul Ștefan pentru a-ti merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Se construiește încă un pod peste Dunăre. Investiție uriașă
EVZ.ro
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
CUTREMUR în România! ORAȘUL unde s-a SIMȚIT cel mai PUTERNIC
Mediaflux
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro