Măsuri drastice din partea ungurilor! Noua decizie luată de aceștia i-a revoltat pe cei mai mulți. Ce se întâmplă la granița cu România și ce susțin jurnaliștii maghiari despre schimbarea aferentă?
Ungaria aduce în prim-plan ceva ce s-a intuit la nivel mondial în contextul pandemiei de coronavirus – cenzura. Cei care publică informații false referitoare la lupta împotriva COVID-19 riscă până la 5 ani de închisoare, conform noului cod penal pe care l-au luat recent la cunoștință ungurii. În acest context, sub pretextul informării eronate ale cetățenilor își face substratul unei probleme vechi. Măsura nu este justificată, susține Asociația Jurnaliștilor Maghiari, avertizând că până acum autoritățile au clasificat drept fake news chiar și știrile scrise despre lipsa echipamentelor sau a materialelor necesare în spitale. În acest context, lupta împotriva coronavirus aduce o dicrepanță mare și între libertatea de dinainte de starea de urgență și cea de acum, scrie publicația Átlátszó Erdély, citată de Presshub.ro.
„Guvernul poate decide arbitrar dacă o ştire este adevărată sau falsă. În acest fel, legea permite guvernului să controleze direct redacţiile care sunt în afara liniei de comunicare oficiale. Ca şi efect, legea pune în pericol întregul spaţiu media independent, care în trecut a fost slăbită considerabil şi introduce un sistem de cenzură sub pretextul luptei împotriva pandemiei”
Reporters Without Borders
Parlamentul Ungariei a adoptat o modificare a codului penal pe data de 30 martie 2020 care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru cei care publică informații false care îngreunează situația autorităților de a pune în revistă cetățenilor realitatea, dar realitatea dictată de aceștia. Modificarea face parte din legea anti-coronavirus care îi conferă drepturi discreționare lui Viktor Orbán. Legea arată că premierul poate să guverneze prin ordonanțe de urgențe, fără votul parlamentului, pe o perioadă nedefinită.
„Considerăm această modificare inutilă şi lipsită de proporţionalitate, care are ca scop limitarea informării populaţiei. Până acum, organele media independente au dat dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte publicarea ştirilor legate de coronavirus. Ameninţarea cu închisoarea va creşte cenzura, autocenzura şi va reduce la tăcere vocile critice. Asta înseamnă că lupta împotriva virusului va fi îngreunată, iar siguranţa cetăţenilor va scădea”
Comunicat de presă Asociaţia Jurnaliştilor Maghiari (MÚOSZ)