Ungurii, educați să devină naționaliști extremiști: ”Nu voi preda fascismul”, protestează profesorii

de: Puiu Alexandru
05 02. 2020

Dacă vrei să formezi un popor într-o direcție extremistă, trebuie să începi de jos, de la copii, prin educație. Din păcate, se pare că asta se încearcă la această oră printre unguri.

Din momentul în care premierul Viktor Orban a ajuns la cârma țării, au ieșit la iveală mai multe semne ale ale politicii sale naționaliste și intolerante. Ca referință, până și decizia de a nu mai participa la Eurovision a fost luată din cauza faptului că respectiva competiție ”este prea gay” pentru politica de extremă dreapta care se înrădăcinează la această oră în Ungaria.

Cea mai recentă dovadă a faptului că Orban vrea să-și formeze un tineret cu valori fasciste a ieșit la iveală în momentul în care s-a legiferat noua programă școlară. Realizată integral de FIDESZ, gruparea politică a premierului maghiar, aceasta a stârnit numeroase proteste printre profesorii din Ungaria.

Ca referință, Ungaria a avut un trecut glorios alături de fasciști. Relația apropiată a președintelui din al doilea război mondial, Miklos Horthy cu Adolf Hitler și Benito Mussolini au facilitat creșterea economică a țării în Al Doilea Război Mondial. În acest context, Viktor Orban are argumente pentru viziunea sa idealizată asupra unei națiuni de extremă dreapta, cu valori naționaliste.

Noua programă națională pentru educația din Ungaria a fost anunțată vineri de ministrul ungar al resurselor umane, Miklos Kasler. National Fundamental Curriculum – NAT a fost definit atunci ca încorporând cele mai eficiente practici internaționale, la un loc cu valorile și tradițiile Ungariei.

Valorile înaintate în programă sunt ancorate în familia tradițională și identitatea națională. Conform spuselor ministrului, tineri unguri ar trebui să devină cei mai buni din lume, la orizontul anului 2030. Dintr-un punct de vedere, înaintează aceleași principii pe care le vedeai la Hitler în 1943 – 1944.

Membrii Uniunii Democratice a Profesorilor (PDSZ) nu mai știu ce să facă. Au publicat o declarație manifest pe site-ul organizației, dar este puțin probabil să se schimbe ceva. ”Este problematic atunci când un cadru educaţional se bazează mai degrabă pe ideologie decât pe principii profesionale’”, au afirmat membrii uniunii într-o declaraţie postată pe website-ul ei. Se dorește retragerea noii programe şcolare.

Din păcate, un număr mare de profesori au regăsit valori fasciste, principii extremiste și semne ale unei dictaturi în noua programă. ”Această programă cere o declarare constantă a ideilor ideologice, morale. Nu lasă nicio libertate de gândire, ci dictează ceea ce să gândim (…) Poate servi doar ca programă a unei dictaturi”, consideră Gyorgy Fenyo, director adjunct al Asociaţiei Profesorilor de Literatură.

Cei mai supărați sunt profesorii de istorie și literatură, care au atras atenția asupra faptului că noua programă favorizează autorii naționaliști și agendele lor. De pildă, printre cei mai importanţi zece scriitori se regăseşte şi Ferenc Herczeg, un susţinător înflăcărat al dictatorului italian fascist Benito Mussolini, lipsind scriitorul Imre Kertesz, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 2002 pentru lucrările sale ample despre experienţa Holocaustului, notează Reuters.

În apărea sa, un oficial al guvernului Orban a împrumutat o pagină din manualul lui Donald Trump. ”Noua programă a fost elaborată de cei mai buni experţi ai Ungariei, după îndelungi discuţii de specialitate.”, a declarat un purtător de cuvânt. Ca urmare, este puțin probabil să se mai schimbe ceva pe acest subiect, chiar și dacă profesorii postează pe rețelele sociale mesaje precum #noNAT sau ”Nu voi preda fascismul”.