Ungurii primesc o lovitură grea chiar de unde se așteptau mai puțin. A izbucnit scandalul momentului în Europa. S-a aflat cine vrea să îi pedepsească, și pare-se că îi va costa scump pe maghiari. Pe cine au enervat și ce anume nu respectă Ungaria, în continuare.
Peste măsură de enervat, premierul ungar Viktor Orban a ieșit la atac cu acuzații dure. Ținta a fost omologul său olandez, pe care l-a învinuit că vrea să-i pedepsească financiar țara, pe motiv că aceasta nu ar respecta statul de drept. Totul are loc în contextul în care Comisia Europeană a propus o condiționare directă între acordarea de ajutoare europene prevăzute în planul de relansare (asupra căruia negocierile parcă stau în loc, UE încercând să ajungă începând de vineri la un acord în cadrul unui summit) – şi statul de drept.
„Nu ştiu din ce motiv personal premierul olandez mă detestă pe mine sau Ungaria. Însă el atacă atât de dur. Şi el spune foarte clar că din cauza faptului că Ungaria, în opinia lui, nu respectă statul de drept, ea trebuie să fie pedepsită financiar“, a declarat Viktor Orban la Bruxelles.
Unei asemenea condiționări se opun: Ungaria, Polonia și Slovenia.
Totodată, Ungaria este vizată de o procedură de sancţionare în baza „articolului 7“, care este încă în curs. Pentru a discuta situația din țara maghiarilor au avut loc mai multe audieri în Consiliul de miniştri. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio decizie.
La reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles, dedicată planului de relansare economică a Uniunii Europene, președintele francez, Emmanuel Macron a avut un comportament cel puțin neobișnuit.
Șeful statului francez i-a uimit pe omologii săi după ce a lovitrea cu pumnul în masă, încercând să denunțe reaua voință a unora dintre aceștia. Reuniunea a avut drept principal scop stabilirea unui plan de relansare a economiei UE.
Ținta șefului de stat au fost așa-numitele state „frugale“: Olanda, Suedia, Danemarca, Austria, împreună cu Finlanda, țări destul de sceptice în privința acestui plan.
Un membru al delegației franceze a declarat că: „A fost dur cu incoerenţele lor“. Ieșirea nervoasă a președintelui francez nu a scăpat netaxată, căci alte delagații au raportat întâmplarea presei.
„S-a spus totul într-un mod caricaturizat“, a deplâns consilierul francez.