Ungaria face achiziții de patrimoniu în inima Ardealului. De ce apelează la intermediari și ce a cumpărat deja
Ungaria face zeci de investiții serioase în România. Este și cazul mai multe clădiri de patrimoniu din inima Ardealului, achiziționate de unguri în ultima perioadă. Acestea au fost cumpărate prin intermediul unor firme înființate pe teritoriul țării noastre, sub umbrela companiei maghiare Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag.
Ce a cumpărat Ungaria în centrul Ardealului
Autoritățile ungare cumpără clădiri de patrimoniu în Ardeal, prin intermediari. Cele mai recente achiziții au avut loc în inima României, mai exact în Sighișoara. Toată lumea știe că centrul istoric al orașului face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Se pare că Ungaria a pus ochii pe astfel de clădiri valoroase, pe care le transformă în pensiuni sau restaurante.
Achiziții valoroase în inima României
Ultima achiziție a ungurilor în Sighișoara este clădirea Alte Post, situată în centrul orașului. A servit ca stație de poștă, dar clădirea istorică a fost cumpărată, inițial, în 2013, de către un om de afaceri local, care a renovat-o și a transformat-o într-o pensiune cu restaurant.
„Clădirea Alte Post a fost cumpărată de un inginer de la Biserica evanghelică. Coincidență sau nu, soția sa este săsoaică și face parte din consistoriul bisericii. A transformat-o în hotel-restaurant (șapte camere de cazare), o cramă exact în buricul târgului”, a dezvăluit o sursă locală, pentru Investigatoria.ro.
Clădire de patrimoniu din Sighișoara, vândută unei companii controlate în totalitate de Guvernul de la Budapesta
Ulterior, însă, omul de afaceri a decis să vândă, clădirea de patrimoiu fiind luată de Manevi Pro Transilvania, pentru suma de 1.300.000 de euro. Compania este fondată de Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag și este reprezentată legal de Zsanett Olah, cetățean maghiar.
Manevi Pro Transilvania sprijină, alături de o altă organizație numită Comitatus-Energia Beruházási, demersul guvernului condus de Viktor Orban de a proteja clădirile cu semnificație pentru Ungaria. Astfel, a luat ființă Fundația pentru conservarea patrimoniului construit din Europa Centrală, ce presupune achiziții care „recuperează” un întreg patrimoniu prin fundații și companii de stat.
Cine este Manevi Pro Transilvania
Compania ungară face parte din portofoliul Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt, controlată în totalitate de Executivul de la Budapesta. În 2018, MPT a fost transferată sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei din subordinea Agenției Arhivelor Statului.
Manevi ZRT nu se află la prima achiziție importantă în România. De-a lungul timpului, compania a cumpărat mai multe clădiri de patrimoniu din țara noastră, precum: Castelul Wesselényi (Sălaj), fostul hotel Pannonia (Satu Mare) și fostul sediu al primăriei Carei (SM).