20 mart. 2024 | 15:07

Unde se află unica biserică rusă din România. I se mai spune și „Biserica Studenților”. Are 7 turle, pe vremuri erau acoperite în aur

Turism
Unde se află unica biserică rusă din România. I se mai spune și
Ai vizitat vreodată Biserica Rusă din România? Este unică-n țară. Are 7 turle cu câte o cruce pe ele. Cândva, erau acoperite-n aur.

În România există o singură biserică pur rusă, fără alte influențe. Este imposibil să nu o remarci, dacă ajungi în zonă. „Biserica Studenților”, fiindcă așa i se mai spune datorită locului în care se află, prezintă 7 turle impunătoare. Pe vremuri, erau acoperite în aur; astăzi e doar tablă aurită. Foto

Unde se află Biserica Rusă, unică prin stil arhitectural, construcție și nu numai

Dacă iei la pas Piața Universității din București, la un moment dat privirea îți va fi captată de o biserică impunătoare prin măreția și stilul său arhitectural. La cât de colorată e și la cât de frumos se înalță, este imposibil să nu o zărești printre clădirile gri și mohorâte din zonă. E unică în România.

Numită și „Biserica Studenților” datorită locului în care a fost construită, aceasta se remarcă prin verticalitate, culori strălucitoare și nu mai puțin de 7 turle, toate specifice stilului rusesc. În contrast cu peisajul urban ce îl înconjoară, este imposibil ca lăcașul religios să nu atragă atenția.

Țarul Nicolae a ordonat construirea lăcașului religios

Biserica Rusă a fost construită în perioada 1905-1909, la porunca țarului Nicolae. La început, a servit Ambasadei Rusiei. În 1934, la cererea ministrului Nicolae Titulescu, Uniunea Sovietică a donat biserica Universității din București. Lăcașul a fost restaurat statului rus după al Doilea Război Mondial.

Nu a rămas în administrarea Guvernului rus, fiindcă zece ani mai târziu lăcașul religios din Piața Universității a intrat sub tutela Bisericii Ortodoxe din România. Din anul 1992, i se mai spune și „Biserica Studenților”, din considerentele mai sus amintite.

Avea 7 turle acoperite-n aur; astăzi e doar tablă aurită

Construcția religioasă are plan pătrat, intrarea este la nord-vest, spre stradă, astfel încât altarul semicircular este orientat spre est. Pereții Bisericii Ruse, unică în România de altfel, sunt masivi. Înălțimea turnului este de nu mai puțin de 19 metri.

Biserica Rusă din Piața Universității este acoperită de o boltă centrală înălțată, care prezintă pandantive sprijinite pe console în cele patru colțuri. Un tambur cilindric susține cupola bulboasă a turlei. Turnuri mici înconjoară turla principală – în total, 7. Cândva, erau acoperite în aur; astăzi e doar tablă aurită.

Cât de frumos arată lăcașul religios din Piața Universității

Fațadele Bisericii Ruse din București au fost realizate după modelele rusesc și georgian, cu cărămidă aparent galben-roz. Este bogat ornamentată, prezentând frize ceramice, mozaicuri sub arcade și decorațiuni sculptate în piatră – un tablou impecabil!

Toate lucrările ce au ținut de construcție au fost realizate pe cheltuiala Curții Imperiale din Sankt Petersburg. Țarul Nicolae a pus la dispoziție 600.000 de ruble de aur în acest sens. Scopul ridicării acestui lăcaș religios a avut legătură cu starea spirituală a credincioșilor ruși din București.