Unde își va petrece Florin Piersic ziua de naștere în 2022. A luat o decizie neașteptată EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
26 01. 2022

Celebrul și iubitul actor Florin Piersic își va petrece și anul acesta ziua de naștere departe de ochii lumii. În munți, fără telefon. Actorul a rupt tradiția de a-și petrece ziua de naștere pe scenă. Îndrăgitul actor care împlinește joi 86 de ani pare a se fi retras deja la cabana sa din zona muntoasă a județului Cluj.

Florin Piersic a rupt tradiția de a-și petrece ziua de naștere pe scenă

Dacă în 2018 a jucat la Constanța în preziua datei la care urma să împlinească 82 de ani, el a repetat gestul un an mai târziu, dar de data asta la Cluj, pe scena cinematografului ce-i poartă numele.

Din 2020 însă istoria nu s-a mai repetat. Dacă acum doi ani a preferat totuși să fie prezent în studioul unei televiziuni centrale private, ultima aniversare, ce a coincis și cu actuala pandemie de COVID-19 l-a făcut să se retragă din atenția publicului.

Și anul acesta, când împlinește joi, 27 ianuarie, 86 de ani, pare să se repete povestea din 2021.

„El, care a iubit scena atât de mult și încă o mai iubește, va face și anul acesta, de ziua lui, ce a făcut și anul trecut. Se va retrage aproape sigur la cabana sa din zona muntoasă a Clujului. Se stabilește acolo cu câteva zile înainte de data de 27 ianuarie și rămâne cam până la finele lunii.

E modul lui probabil de a se apăra de noi, ceilalți. De cei care nu avem întotdeauna răbdarea și tactul necesar de a interacționa cu cei din jur.”, a declarat o sursă bine informată din anturajul său despre agenda sărbătoritului.

Noua rețetă a lui Piersic, de ziua lui

În plus, se pare că, după rețeta de anul trecut, Florin Piersic își va închide telefonul sau va fi foarte dificil de luat legătura cu el. În zona muntoasă respectivă semnalul telefonic este foarte slab.

Nu este însă exclus să fi lăsat un mesaj înregistrat pentru cei mai apropiați, mesaj care să devină viral pe rețelele de socializare. Fiindcă sute de români, dacă nu cumva chiar mii țin să-l asalteze cu mesaje de felicitare, în special telefonic.

Cum și-a explicat Florin Piersic gestul retragerii cu un an în urmă

În 2021, spre exemplu, îndrăgitul Florin Piersic  și-a explicat într-un fel gestul retragerii sale într-o scrisoare emoționantă publicată pe pagina sa de facebook. Atunci preciza că a trecut prin momente grele după ce și-a pierdut un prieten.

Acesta fusese infectat cu noul coronavirus, în timp ce o a doua persoană apropiată se lupta cu boala chiar în preajma zilei sale de naștere. Una peste alta, el vorbea despre „prea multa tristețe din lume”, situație care pare a nu se fi schimbat nici măcar după un an.

„An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul, m-ati sărbătorit, m-ati răsfățat, m-ați aplaudat,. Eu am primit o mare de flori, vorbe minunate și toată iubirea voastră.

Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întâlnire. Știți că a devenit aproape o tradiție să îmi petrec ziua de naștere pe scenă, cu voi alături. M-am gândit mult la asta. Și acum vine marele «Dar». Copii, e prea multă tristețe în lume”, scria marele actor în mesajul de anul trecut.

Ce promisiune a făcut marele actor

Florin Piersic adăuga la final o promisiune pe care, cel mai probabil nu o va respecta, din motive obiectiv

„Vă rog să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru. Fiți buni unii cu altii și la anul facem o sărbătorire și pentru 85, și pentru 86 la un loc!”.

Îndrăgitul actor pare însă decis să continue să se reîntâlnească cu fanii săi, atunci când condițiile generale vor permite.

Actorul  de peste 12 ani joacă într-o piesă cu mare priză la public, regizată de Radu Beligan, „Străini în noapte”, alături de fosta sa colegă de la „Naționalul” bucureștean, Medeea Marinescu.