Unde i-a trimis Mirel Rădoi pe jucătorii lui, după meciul cu Islanda. S-au dus toți, fără să comenteze
Selecționerul echipei naționale și-a trimis jucătorii să vorbească cu singura persoană care ar fi reușit să le ridice moralul, după înfrângerea suferită în fața Islandei.
Unde i-a trimis Mirel Rădoi pe jucătorii lui, după meciul cu Islanda
Mai sunt câteva ore până la meciul pe care naționala României îl va juca împotriva Norvegiei, la Oslo, pe o vreme ploiasă, cu temperaturi foarte scăzute. Meciul se joacă la doar trei zile după înfrângerea suferită de elevii lui Mirel Rădoi în fața Islandei. După cum era de așteptat, ratarea calificării la Euro 2021 i-a afectat foarte mult pe fotbaliștii români, deși selecționerul a precizat la conferința de presă că el e singurul vinovat, toată echipa este dărâmată psihic.
Conștient fiind că este foarte greu să învingi o echipă de talia Islandei, Mirel Rădoi a anticipat dezamăgirea elevilor săi, încercând să îi pregătească încă dinaintea meciului, dar a avut un plan de rezervă și după terminarea partidei. Conform informațiilor obținute de impact.ro, selecționerul României i-ar fi băgat de îndată în ședință pe jucători :
“Nu i-a certat, băieții erau dărâmați, unii dintre ei plângeau. Trebuie să fii un adevărat lider ca să știi să gestionezi astfel de momente, care au un impact emoțional asupra jucătorilor, mai ales că mulți dintre ei sunt tineri și nu au trecut prin astfel de momente. I-a trimis chiar în seara aceea să stea de vorbă cu psihologul echipei. Mirel mizează foarte mult pe acest aspect, ca un specialist să lucreze cu jucătorii la nivel psihic. Același lucru s-a întâmplat și la Oslo. Mirel a urmărit din nou meciul cu Islanda și a discutat cu fiecare fotbalist în parte. Mesajul lui este clar: am suferit un eșec, dar trebuie să mergem înainte cu fruntea sus”, au dezvăluit surse apropiate echipei naționale.
Mirel Rădoi și jucătorii, linșați în România!
Peste două milioane de români au așteptat meciul cu Islanda. Suflul nou pe care Mirel Rădoi l-a adus la națională i-a făcut pe toți să spere și să creadă că poate reveni pe scena fotbalul mare. Înfrângerea suferită, însă mai ales jocul destrasturos, a tăiat în totalitate elanul suporterilor, stârnind și un val imens de critici la adresa fotbaliștilor, dar mai ales a antrenorului.
De altfel, fosti fotbaliști, foști antrenori, persoane publice sau simplu cetățeni, însă și o mare parte a presei sportive, au dat vina pe deciziile luate de Mirel Rădoi privitoare la jucătorii pe care i-a băgat în teren pentru partida cu Islanda. Unii au susținut că nu avem lider de echipă, alții că jucătorii sunt de nivel mediu. Astfel, fiecare fotbalist a fost luat la bani mărunți și îndelung criticat pentru evoluția de pe teren. Unele voci chiar mai vehemente au cerut demisia lui Rădoi.
Selecționerul echipei naționale a prevăzut reacția mass mediei și a oamenilor din fotbal, astfel că a mai avut o altă rugăminte la adresa elevilor săi: “Le-a cerut să nu urmărească presa din România și să nu vorbească la telefon decât cu familia. Nu cu oameni din fotbal, nu cu impresari, cu nimeni. Le-a cerut să se focuseze pe meciurile care urmează și nu pe ce a fost, ori pe critici”, au mai spus aceleași surse.