O companie românească, furnizor de energie în special pentru clienții comerciali, are acum cea mai bună ofertă de pe piață la energia electrică pentru consumatori, peste cea a Hidroelectrica.
Este vorba despre Getica 95 Com, care oferă un preț al energiei active de 0,24 lei/kWh, pentru consumatori, la care se adaugă, evident, celelalte taxe și tarife reglementate de legislația în vigoare (tarife de transport, de distribuție, certificare verzi, contribuție de cogenerare, accize și TVA.
Oferta companiei este pentru clienții din toată România și nu presupune vreun abonament, însă contractul cu acest preț ferm garantat de furnizor se încheie pentru doar patru luni, cu posibilitatea de prelungire.
Pe de altă parte, oferta celor de la Hidroelectrica presupunea un preț de 0,245 lei pentru primele șase luni ale unui contract de un an, și de 0,25 lei/kWh pentru următoarele șase luni.
Mai mult, dacă clientul depășește de cel puțin două ori data scadentă a facturii, furnizorul poate percepe garanții echivalente cu consumul de energie pentru 90 de zile. Clienții casnici care vor un contract cu Getica 95 au timp până la sfârșitul lunii februarie să acceseze oferta.
Furnizorul român, Getica 95 Com, este un mai puțin cunoscut consumatorilor casnici, dar este foarte activ pe piață pentru clienții comerciali. Ultimile date ale ANRE arată că Getica 95 Com avea la finalul lunii octombrie o cotă de 7,53% din piața totală pentru clienții finali.
Compania are sediul în Râmnicu Sărat, este activă din 2010 pe piața de energie, este controlată de Viorel Tudose și are drept clienți mai multe firme, cel mai cunoscut fiind compania de transport Metrorex.
Asociaţia Energia Inteligentă a cerut amânarea cu șase luni a liberalizării energiei electrice. Motivul ar fi că ANRE nu ar fi realizat o campanie de informare a consumatorilor în privința schimbărilor.
”În anul 2020 ANRE nu a realizat nici o Campanie de informare a consumatorilor asupra liberalizării pieței de energie electrică și nici activități specifice de diseminare care să permită consumatorilor deprinderea de tehnici care să poată să le permită acestora să desfășoare activități specifice de analiză şi alegere a furnizorului care oferă „Preţul Corect”.
De altfel prima postare pe site-ul ANRE a unei activități de Informare privind liberalizarea pieței de energie electrică s-a realizat pe data de 15 decembrie 2020, în condițiile în care pe data de 18 decembrie 2020 începea vacanța și activitățile specifice dedicate sărbătorilor de iarnă”, se arată în scrisoarea Asociației trimisă Parlamentului.