Un nou divorț răsunător în lumea showbizului internațional! După ce s-a aflat de separarea sa de Jennifer Lopez, Ben Affleck a fost surprins ,recent, de o echipă de paparazzi. Se pare că actorul întâmpină probleme după despărțirea de celebra cântăreață. Fotografiile devenite virale în mediul online, în galeria foto de mai sus.
La scurt timp după ce a fost confirmat divorțul de Jennifer Lopez, Ben Affleck a fost surprins de paparazzi pe străzile din Los Angeles. Actorul a fost văzut purtând o ținută lejeră: blugi comozi și un tricou simplu, care subliniau stilul său relaxat, dar și starea sa emoțională.
Fotografiile au fost făcute publice de Backgrid, o agenție foto de divertisment din California. Detaliul care a atras cel mai mult atenția a fost expresia sa abătută, care a dezvăluit o ușoară tristețe și melancolie în fața schimbărilor recente din viața sa.
Spre deosebire de imaginea publică vibrantă pe care o afișează în fața camerelor, această apariție l-a arătat pe cunoscutul actor de la Hollywood într-o lumină mai personală și vulnerabilă.
Confirmarea divorțului dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez a venit după luni întregi de speculații și zvonuri. Jennifer Lopez a intentat oficial divorțul pe 20 august 2024, alegând să depună personal actele la Curtea Superioară a comitatului Los Angeles, fără a apela la un avocat.
Această decizie a fost surprinzătoare având în vedere complexitatea și publicitatea cazului. Documentele de divorț specifică data oficială a separării ca fiind 26 aprilie 2024, cu câteva săptămâni înainte de Gala Muzeului Metropolitan din 6 mai, unde artista a apărut singură, generând speculații suplimentare privind starea căsniciei sale.
Te-ar mai putea interesa și Este oficial! Jennifer Lopez divorțează de Ben Affleck după doi ani de căsnicie. Artista nu a apelat la un avocat, ci a depus singură actele la tribunal!
După despărțire, Ben Affleck a optat pentru o retragere discretă, închiriind o proprietate în apropiere de locul unde locuiesc copiii săi din căsătoria anterioară cu Jennifer Garner.
În această locație, actorul a continuat să-și desfășoare proiectele profesionale și a achiziționat ulterior o nouă casă. În contrast, Jennifer Lopez a fost extrem de vizibilă în viața publică, concentrându-se pe copiii săi, Max și Emme, și participând la evenimente de modă și concerte.
Artista și-a petrecut vara la Hampton’s în New York, acolo unde și-a sărbătorit și ziua de naștere într-un stil extravagant, dar fără prezența soțului ei.
Te-ar mai putea interesa și Jennifer Lopez, mai atrăgătoare ca niciodată! Ținuta mulată și decupată a lăsat la vedere un detaliu intim!