Unde a dispărut Sanda Ladoși în ultimii aproape 2 ani de pandemie: „Urât e” (exclusiv)
Sanda Ladoși a revenit pe scenă! Celebra cântăreață a fost convinsă de colegii din generația sa să nu renunțe la marea ei iubire și să îi încânte în continuare pe fanii ei. Cei care o iubesc i-au simțit lipsa în ultimii ani, iar vedeta vine cu explicații acum pentru aceștia. Ce s-a întâmplat cu artista și cum o regăsim la final de pandemie? ,,Am scos și eu puțin nasul la lumină. A fost un concert al primăverii, a fost frumos pentru că a adunat artiștii”, a mărturisit ea.
Ce s-a întâmplat cu Sanda Ladoși în perioada pandemiei: artista a dispărut
Sanda Ladoși a revenit pe scenă, iar fanii ei s-au bucurat enorm să o revadă în ipostaza iubită de ei. Aceasta și-a făcut apariția la Sala Palatului, îmbrăcată total în negru, pentru că încă ține doliu după fostul său coleg și prieten, Bogdan Stanoevici. Artista a mărturisit că este încă derutată și nu știe ce să facă în privința carierei sale.
,,Am scos și eu puțin nasul la lumină. A fost un concert al primăverii, a fost frumos pentru că a adunat artiștii, lumea e incredibilă, dornică de a respira și altceva, după atâta vreme în care a fost ținută în cas.
Urât e zilnic, frumos e mai greu de găsit în zilele noastre. Marina Voica m-a uimit, a fost impresionantă, a avut un succes imens, timp de zece minute lumea nu s-a așezat pe scaun. S-a cântat puțin, am fost mulți, așa e când ești la grămadă”, a detaliat vedeta, pentru impact.ro.
,,Nu am avut stare, nu aveam cuvinte, ăsta e adevărul”
Solista este încă vizibil afectată de pierderea bunului ei prieten, dar cu toate astea încearcă să se adune. Ea a susținut că nu mai cântase de mai bine de un an pentru că nu a avut starea necesară.
Cea din urmă a precizat că încearcă să își dea singură imbolduri să o ia pe un drum, dar consideră că meseria aleasă nu se mai face la adevărata ei valoare. Cu toate astea, este conștintă că încă are fani pentru care să continue să cânte, iar acum și-a propus să scoată o piesă nouă special pentru oamenii care i-au dus dorul.
,,Nu mai cântasem de un an și ceva. Nu am avut stare, nu aveam cuvinte, ăsta e adevărul. Încerc să-mi dau imbolduri singură ca să merg înainte, nu știu ce voi face și cum.
Nici nu ne mai facem meseria la justa ei valoare. Lumea își dorește, cineva mi-a și zis să o fac pentru cei care mă mai vor acolo. Mi-am propus să scot o piesă nouă, din același motiv de a mă auto-sugestiona. L-am lăsat pe George Popa să aleagă, el o va compune”, a mai mărturisit Sanda Ladoși.