FC Botoşani primeşte o lovitură foarte grea. Belgianul Alessio Carlone, adus de la CSMS Iaşi ca o mare vedetă, a fost nevoită să se retragă din activitate. La doar 24 de ani, fotbalistul crescut de Genk a descris modul dramatic în care a fost anunţat că nu îşi mai poate continua cariera. O afecţiune la inimă l-a obligat să se retragă, iar anunţul a fost făcut într-o postare emoţionantă pe Instagram.
„Pe 3 septembrie mi-a sunat telefonul. A fost un apel care mi-a schimbat radical viaţa. Cel mai mare coşmar mi-a devenit realitate. Doctorul mi-a spus că am o afecţiune genetică la inima numită ARVC şi că trebuie să îmi închei cariera de fotbalist. Am avut multe provocări în viaţa mea, dar asta este cea mai mare. Cariera mea de jucător e gata, a fost scurtă, dar frumoasă. Fotbalul m-a făcut persoana de azi”, a scris Alessio Carlone pe pagina sa de Instagram.
Alessio Carlone este un fotbalist pe care Transfermarkt îl cota la 200.000 de euro. Este un produs al clubului Genk, la care a jucat şi Ianis Hagi. A fost împrumutat de două ori în Olanda, prima dată la Den Bosch, iar apoi la FC Eindhoven. Care l-a şi achiziţionat definitiv. A revenit în Belgia la Patro Eisden, de unde a fost remarcat şi transferat la CSMS Iaşi.
Evoluţiile sale în Liga 1 au fost foarte apreciate şi astfel şi-a asigurat transferul la FC Botoşani, la începutul acestui an. Pentru CSMS Iaşi a jucat şapte partide şi a dat trei pase decisive. În vreme ce la Botoşani a prins opt meciuri în finalul sezonului trecut. În actuala stagiune a fost folosit foarte puţin, doctorii încercau să observe posibile afecţiuni ale fotbalistului. Din cauza problemelor la inimă este oficial că nu va mai juca fotbal profesionist.