Un şofer din Iaşi a dat peste cap radarul poliţiei. A fost prins cu 166 şi 236 de kilometri la oră
Un șofer a încercat să fugă de polițistii rutieri din Iași după ce a făcut o depășire neregulamentară și i s-a făcut semn să oprească. Bărbatul de 32 de ani a accelerat în momentul în care oamenii legii au vrut să îl tragă pe dreapta și a fost surprins de radar în timp ce rula cu viteza de 166 și respectiv 236 de kilometri la oră.
Șoferul prins de radar cu 166 și 236 de kilometri la oră a rămas fără permis și a primit o amendă uriașă
Polițiștii ruiteri din Iași au observat un șofer care a efectuat o depășire neregulamentară la intrare pe șoseaua de centură a orașului și i-au făcut semn să tragă pe dreaptă. Acesta a ignorat semnalele oamenilor legii și a apăsat pedala de accelerație.
„Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia și i-au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor. Pe traseul parcurs conducătorul auto a fost înregistrat de două ori cu aparatul radar cu viteza de 166 km/h, respectiv 236 km/h”, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
În plus, șoferul nu a oprit la culoarea roșu a unui semnafor și a depășit neregulamentar de mai multe ori. Urmărirea s-a întins pe o distanță de 20 de kilometri, iar polițiștii au reușit în cele din urmă să îl blocheze pe o stradă din Iași, l-au oprit și i-au pus cătușele. Bărbatul de 32 de ani a primit o amendă contravențională de 7.450 de lei și a rămas fără permis pentru următoarele 8 luni.