Un român a dat lovitura în Europa. Băutura sa e un succes în magazinele mari din 3 țări
O persoană din Cluj a dat lovitura în Germania, cu o băutură care a ajuns pe rafturile marilor rețete de supermarket de acolo. Este vorba despre Paul Peteanu, care intenționează să intre și pe piața din România, însă nu mai devreme de anul 2022.
Un român a dat lovitura în Europa
Astfel, clujeanu Paul Peteanu, în vârstă de 45 de ani, s-a mutat încă de acum aproximativ 25 de ani în Germania, pentru cea care urma să-i devină soție. Avea numai 20 de ani și nu cunoștea deloc limba. Primii pași au fost grei pentru el:
„Am dat la facultate, la Agronomie, la Munchen şi am reuşit să fiu admis. Sigur, asta s-a întâmplat după ce am învăţat limba, pentru că atunci când am ajuns acolo nu ştiam un cuvânt în limba lor. Mi-a fost destul de greu, pentru că aveam două joburi ca să mă pot întreţine, iar între timp trebuia să învăţ pentru examene”, a povestit Peteanu, potrivit adevarul.ro.
Dar lucrurile s-au aranjat treptat, iar șansa i-a surâs în timp ce se afla într-un concediu în sudul Franței. El a descoperit atunci o plantă, un soi mai puțin de busuioc african, care i-a schimbat viața. Paul Peteanu și-a petrecut următoarea perioadă încercând să aclimatizeze planta la clima mult mai rece din Bavaria. A dat lovitura după câțiva ani, când a inventat băutura Blütenrein, pe care o prepară din aceste plante. Este o băutură răcoritoare, amestecată, dar poate fi băută şi în combinaţie cu diverse băuturi acoolice, mai ales gin, votcă şi vin.
”Băutura poate fi utilizat şi în bucătărie ca dressing, marinade sau alte creaţii culinare”, a mai explicat românul.
Ce preț are băutura și unde se găsește
Această băutura a cucerit rapid Germania, dar a ajuns şi pe rafturile supermaketurilor din Austria, Elveţia şi Luxemburg. De cel puţin trei ani, băutura se vinde în reţelele Metro-Germania, Metro-Austria, Karstadt-Kaufhof-Germania, EDEKA-Germania şi de asemenea multe altele mai mici şi medii.
Băutura sese vinde în sticle de 500 de mililitri, la preţuri cuprinse între 12,99 euro şi 14,99 euro, în funcţie de magazin. Ea se găseşte şi în lanţurile de hoteluri, restaurantele şi reţelele de catering din acele țări. Afacerea va fi extinsă şi în România, dacă totul se va desfășura conform planului.
„Intenţionam să aduc afacerea şi în România încă de acum aproape doi ani, însă a venit pandemia şi a trebuit să-mi schimb planurile. Deşi aveam programată o expansiune şi pe alte pieţe, criza m-a făcut să-mi regândesc stratregia, iar toate resursele pe care le-am avut le-am folosit pentru a conserva afacerea. Asta în condiţiile în care multe businessuri au dat faliment în Germania sau urmează să dea în viitorul apropiat.
Deşi autorităţile germane se laudă că au trecut cu bine peste pandemie, nu e deloc adevărat. Sute de mii de companii se află pe buza prăpastiei, iar mult timp a fost suspendată legea insolvenţei, astfel că multe firme, în special mici şi mijlocii, au fost afectate şi mai mult. (…). S-ar putea ca într-un viitor nu tocmai îndepărtat să mutăm şi o parte a producţiei aici, în România, dacă nu cumva pe toată. Şi am în vedere să aduc aici plantele, pentru a avea cât mai la îndemână şi materia primă”, a conchis Peteanu.