Un preot din Statele Unite a murit după ce s-a infectat cu virusul ucigaș. Gerald Glenn a fost pastorul și fondatorul Biserici Evanghelice New Deliverance din Virginia.
Cu puțin timp înainte să fie impuse regulile de distanțare socială, preotul le-a spus credincioșilor să fie optimiști pentru că el crede cu tărie în divinitate: „Cred cu tărie că Dumnezeu este mai mare decât acest virus care sperie atât de mult. Oamenii din biserica mea sunt sănătoși“.
Gerald Glenn s-a arătat extrem de încântat să vadă cât de plină a fost biserica sa cu câteva săptămâni înainte de nefericitul eveniment, în ciuda recomandărilor de a rămâne izolat pentru a evita răspândirea infectării cu COVID-19.
La o săptămână după ce s-a arătat neînfricat cu privire la o posibilă infectare, fiica bărbatului anunța că ambii părinți au fost testați pozitiv cu COVID-19.
Membrii Bisericii Evanghelice au anunțat vestea morții duminică, 12 aprilie, și în același timp au cerut respect pentru familie, în special pentru Marcietia Glenn, mama episcopului decedat, care a fost și ea testată pozitiv.
Fiica sa Mar-Gerie Crawley a declarat pentru presa internațională că tatăl ei a exclus inițial că are acest virus, deoarece suferea de diverticulită, o boală gastrointestinală care provoacă inflamații în intestine, iar stările febrile foarte intense nu prezentau o noutate pentru această boală.
După moartea tatălui ei, Mar-Gerie a cerut populației să înțeleagă gravitatea acestei pandemii, deoarece nu este vorba de îmbolnăvirea câtorva oameni, ci a întregii omeniri.
Cu o săptămână înainte de moartea sa, bărbatul a prezentat dificultăți respiratorii și câteva zile mai târziu a fost diagnosticat cu COVID-19.
Pentru a marca o ultimă întâlnire cu cei dragi, preotul a avut parte de ceremonie specială din partea comunității sale, deși de această dată numărul participanților a fost redus din cauza restricțiilor impuse de autorități.
Mesajul trimis de biserică
În urma pierderii lui Gerard Glenn, biserica a transmis un mesaj extrem de emoționat în care menționează că, din păcate, cazul acestuia nu este singular:
“În timp ce apropiații plâng absenţa pământească sfâşietoare a pastorului familiei şi a părintelui spiritual, aceștia au de asemenea membri ai familiei care se luptă să supravieţuiească acestei pandemii înspăimântătoare“.
În prezent, SUA este cea mai afectată țară de COVID-19, aceasta raportând 23.529 de decese și peste 533.000 de cazuri, potrivit celor mai recente date transmis de Johns Hopkins University.
Vezi imagini video cu pastorul, surprins în timpul unei slujbe: