Sorin Bivolaru este medic pneumolog la Spitalul Militar din Galați. Acesta a realizat că în urma izolării provocate de pandemie, mulți pacienți sunt într-o stare slabă din punct de vedere fizic. Doctorul susține că lipsa mișcării și o alimentație nesănătoasă poate duce la apariția unui număr de boli.
Din cauza izolării, oamenii nu au mai putut face sport la fel din intens ca și înainte. Sălile de sport au fost închise iar stadioanele la fel. Reducerea activității fizice a dus la un surplus de kilograme pentru mulți români.
Aceștia s-au prezentat la medic susținând că obosesc foarte repede, chiar și după un efort minim. Din cauza lipsei mișcării, nu mai pot face activitățile fizice la aceeași intensitate. Sedentarismul poate avea un efect negativ asupra organismului uman.
Acest lucru poate fi chiar și mai grav în cazul în care alimentația nu este bine pusă la punct. Pacienții au fost consultați de medici pneumologi și cardiologi. După analize, aceștia nu au descoperit boli potrivite simptomatologiei existente.
„În ultimele luni am consultat foarte mulţi pacienţi care reclamau faptul că sau . Majoritatea dintre pacienţi veneau la pneumolog după ce făcuseră în prealabil o vizită şi la cardiolog, ocazie în care nu s-au găsit elemente sugestive pentru boală cardiacă care sa justifice simptomatologia reclamată de pacient. După investigaţii pneumologice, la majoritatea pacienţilor nu s-au identificat elemente sugestive pentru boală pulmonară”, a povestit Bivolaru
Doctorii susțin că pacienții ce se află în situații asemănătoare nu sunt bolnavi. Cu toate acestea, medicii ne atrag atenția cu privire la lipsa sportului în viața noastră. Mișcarea de orice fel are numai aspecte pozitive pentru organism, în caz contrar, pot apărea anumite boli.
Pacienții sunt îngrijorați, însă medicii ne asigură că nu suntem bolnavi, ci că sistemul muscular și-a pierdut din tonus pe fondul reducerii activităților fizice. De asemenea, trebuie să luăm în considerare și kilogramele adunate pe parcursul ultimului an de pandemie.
„Am trecut de ceva vreme pragul de un an de la debutul pandemiei de COVID19, timp în care majoritatea dintre noi ne-am redus foarte mult activităţile fizice. Odată cu reducerea activităţilor fizice, surplusul de kilograme şi-a făcut apariţia, iar odată cu ele, comoditatea a pus stăpânire pe fizicul şi psihicul nostru.În traducere liberă, după munca de acasă, limitarea activităţilor fizice, mulţi dintre cei care se prezintă la medic pentru acuzele de mai sus, sunt DECONDIŢIONAŢI FIZIC. PUNCT”, a explicat medicul gălăţean.