Un nou vehicul complet electric va fi produs la fabrica Ford din Craiova. Când va fi lansată noua versiune

Un nou vehicul complet electric va fi produs la fabrica Ford din Craiova. Când va fi lansată noua versiune
Un nou vehicul complet electric va fi produs la fabrica Ford din Craiova

Ford urmează să producă un nou model la fabrica din Craiova. Acesta va fi primul vehicul complet electric construit de Ford la noi în țară. Pentru a produce noua mașină, compania americană va investi 300 de milioane de dolari.

Un nou model Ford la fabrica din Craiova

Compania Ford a anunțat astăzi că versiunea complet electrică urmează să fie lansată în anul 2024. Acesta va fi primul vehicul de volum, complet electric construit de Ford în România. Un țel al companiei americane este de a atinge zero emisii în Europa.

Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln, Germania și uzina Ford Otosana din Kocaeli, Turci, produc deja vehicule complet electrice. Până în 2024, gama de vehicule Ford din Europa va fi pregătită în totalitate pentru zero emisii.

Compania americană renumită vrea să construiască vehicule complet electrice și plug in hybrid. Până în 2030, două treimi din vânzările de vehicule comerciale vor fi reprezentate de modelele plug-in hybrid sau full electrice.

Uzina Ford Craiova este recunoscută pentru competitivitate și flexibilitate în operațiunile sale de talie mondială. Planul nostru de a construi acest nou vehicul comercial ușor în România reflectă parteneriatele noastre fructuoase și continue cu furnizorii locali și comunitatea, precum și succesul întregii echipe Ford Craiova, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Îmbunătățiri la fabrica din Craiova

Transmisiile noului vehicul vor fi construite în Marea Britanie, la Ford Halewood Transmissions Limited. De la preluarea fabricii în anul 2008, investițiile operaționale de producție din România se aproprie de 2 miliarde de dolari.

În ultimii ani, fabrica din Craiova a cunoscut îmbunătățiri substanțiale. Au fost instalați peste 600 de roboți pentru a îmbunătăți procesele de ștanțare, vopsire sau asamblare a caroseriilor. În fabrică lucrează aproximativ 6000 de persoane pe liniile de asamblare de vehicule și motoare.

Ford Craiova construiește și SUV-uri de dimensiuni mici, pe lângă renumitul model Puma. Unul dintre aceste mici SUV este Ford EcoSport. Motorul EcoBoost de 1.0 litri este unul dintre cele mai folosite, fiind și un motor premiat.

Această nouă investiție în viitorul fabricii din Craiova demonstrează, încă o dată, speranța companiei Ford că guvernul din România va asigura toate îmbunătățirile cheie promise pentru a sprijini un mediu competitiv de producție în regiune, inclusiv în ceea ce privește infrastructura de transport, care este esențială, a mai spus Rowley.

Anunțului noului model electric vine în contextul în care Ford a oprit temporar producția la Craiova. Motivul a fost criza de semiconductori pe piața auto globală.