Un nou serial la Antena 1: Sacrificiul. Cine sunt actorii din rolurile principale

de: Daniel Ștefan
10 06. 2019

Un nou serial la Antena 1 o să te încânte din această toamnă, ca să-ți umple serile din timpul săptămânii, când ești obosit, după muncă. Sacrificiul este un nou serial în care joacă tânăra generație de actori. Oana Zăvoranu revine, de asemenea, pe micile ecrane, în cazul în care îți era dor.

Serialul Sacrificiul va fi difuzat din această toamnă la Antena 1, dar încă nu a fost anunțată o zi și o oră de difuzare a episoadelor. Serialul românesc, produs de Ruxandra Ion, aduce în prim-plan trei personaje principale, interpretate de trei tineri actori, toți absolvenți de UNATC: Oana Cârmaciu, Denis Hanganu și Daniel Nuță.

Cine sunt cei trei actori principali din serialul Sacrificiul

Producătorul Ruxandra Andrei a lucrat la acest serial împreună cu Simona Macovei și Radu Grigore, aceeași echipă care a lucrat și la serialul Fructul Oprit. Ruxandra spune că a fost impresionată de talentul celor trei tineri actori, în așa măsură încât le-a oferit chiar rolurile principale.

Alături de personajele principale, vor interpreta și nume sonore, precum Oana Zăvoranu, din nou, pe micile ecrane, și Dorian Popa.

Cine e Oana Cârmaciu

Oana Cârmaciu

Este o actriță în vârstă de 25 de ani care cunoaște o puternică ascensiune în lumea cinematografică din România. Ea a mai făcut parte și din distribuția unor producții ca serialul Umbre, Turbo și Atletico Textila. Ea mai este și personajul principal din ultimele videoclipuri ale formației Carla’s Dreams.

„Ioana, personajul căruia îi dau viaţă este o fată bună, sufletistă, educată şi muncitoare. Este tenace, săritoare şi se oferă de fiecare dată să ajute pe toată lumea. În urma a trei zile de casting am aflat că voi interpreta acest rol. Chiar dacă am mai jucat în alte producţii, este primul serial de acest gen şi sunt bucuroasă că voi face parte din această poveste. Am avut mari emoţii în prima zi de filmare însă echipa a fost lângă mine de fiecare dată şi am reuşit să scap de ele destul de repede.“ Oana Cârmaciu

Cine este Denis Hanganu

Denis Hanganu

El este un alt personaj principal în Sacrificiul. Are tot 25 de ani și e tot absolvent de UNATC. A mai jucat în piese de teatru No man’s land, Referinţele la Dali mă excită, Înşir-te mărgărite, Visul unei nopţi de vară, Incendii, Pasărea Albastră, O zi de vară şi Instalaţie Umană.

„Am fost bucuros şi dornic de lucru la aflarea veştii că eu am fost cel selectat pentru rolul lui Andrei. În prezent lucrăm cu spor, filmăm şi la rându-mi sunt optimist şi curios de cum o să decurgă lucrurile. Desigur că am emoţii fiind la începutul proiectului, însă le consider constructive. Serialul «Sacrificiul» este primul meu proiect TV, dar şi primul rol de protagonist şi sunt extrem de entuziast. Despre Andrei vă pot spune că e un tip foarte chipeş, inteligent, cuceritor şi, ca orice tânăr la vârsta lui, greşeşte. Rămâne de văzut dacă va învăţa sau nu din greşelile pe care le face.“ Denis Hanganu

Cine este Daniel Nuță

Daniel Nuță

Dintre cei trei protagoniști ai acțiunii, Daniel este ceva mai mare. Are 26 de ani și a jucat și el în mai multe piese de teatru, printre care Încurcăturã la nivel înalt, Câinele Grădinarului, Las că ştim noi, Shakespeare by Night și altele.

„Evident m-am bucurat, mai ales că ador personajele care au un mesaj de transmis prin metode mai puţin facile. Robert Câmpeanu este un medic cardiolog, workaholic, familist convins şi un «rebel cu cauză», aş spune eu în comparaţie cu James Dean în rolul lui Jim Stark. În timpul repetiţiilor am propus câteva idei, au fost acceptate, una dintre ele fiind ca Robert să conducă un motor pe care atât în serial cât şi în viaţa de zi cu zi îl conduc de ceva timp şi pe care îl veţi vedea curând […]” Daniel Nuță