Jucătorul de tenis Mikhail Biryukov s-a sinucis, la vârsta de doar 28 de ani. Este vorba despre un sportiv premiat în trecut cu medalia de argint, la Jocurile Olimpice. Vestea tragediei din lumea tenisului a venit în dimineața de miercuri.
Mikhail Biryukov, și-a pus capăt zilelor, la vârsta de 28 de ani. Jucătorul de tenis originar din Rusia părea să aibă toată viața, dar și cariera, în fața sa. A ales, însă, să își încheie toate socotelile cu această lume și a fost găsit fără suflare, într-o ipostază șocantă, de către medicii de pe ambulanță. Cadrele medicale au fost chemate să îl resusciteze pe jucătorul de tenis, dar nu au putut decât să constate decesul.
Sportivul rus Mikhail Biryukov s-a sinucis, în Moscova, potrivit celor de la Mediafax. Trupul fără suflare al atletului a fost descoperit în cada din casa acestuia. Paramedicii nu au putut efectua nicio manevră de resuscitare, iar autoritățile ruse au transmis că a fost deschisă o anchetă.
Moartea lui este investigată de către oamenii legii din Rusia, pentru a putea fi stabilite și circumstanțele în care a murit ateltul rus. Momentan nu se cunosc foarte multe detalii și nici motivul pentru care tenismenul s-a sinucis. Sunt investigate toate posibilitățile de către polițiști.
Mikhail Biryukov este fiul Irinei Kiseleva, de patru ori campioană mondială la pentatlon. Sportivul şi-a început cariera în tenisul profesionist, în anul 2009. La Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, din 2010, Biryukov a fost medaliat cu argint, în proba efectuată la dublu. De asemenea, în finala de la Singapore, Mikhail Biryukov şi partenerul său, Victor Baluda, au fost învinşi de către Oliver Golding şi de Jiri Vesely. Scorul a fost de 6-3, respectiv 6-1.
Jucătorul de tenis și-a atins apogeul carierei sale în anul 2013 și s-a clasat pe poziție 292 ATP. Pe parcursul carierei sale, care s-a încheiat brusc, în octombrie 2019, a avut câștiguri de peste 51.000 de dolari.