05 feb. 2022 | 20:30

Un deputat AUR a făcut infarct în tren. În ce stare se află parlamentarul

Politică
Un deputat AUR a făcut infarct în tren. În ce stare se află parlamentarul
Care sunt semnele unui infarct

Un deputat din partea Alianței pentru Unirea Românilor a făcut infarct în timp ce se afla în tren. Bărbatul se află acum în stare gravă, la spital. Anunțul a făcut făcut de Organizația Județeană AUR Botoșani. Parlamentarul se îndrepta cu trenul spre Botoșani, în momentul în care a suferit infarctul.

Un deputat AUR a suferit un infarct

Lucian Feodorov, deputat AUR, în vârstă de 82 de ani, a suferit un infarct în tren. 

Momentan, acesta se află la terapie intensivă, iar organizația județeană AUR Botoșani a scris în mesaj că primele 48 de ore sunt vitale.

„Organizația Județeană AUR Botoșani este alături de domnul deputat Lucian Feodorov. În acest moment, Lucian Feodorov este in comă, ca urmare a unui infarct.

Cel mai bun medic de la terapie intensivă se ocupa de sănătatea dumnealui. Primele 48 de ore sunt vitale. Să ne rugăm cu toții pentru sănătatea colegului nostru”, a transmis filiala AUR Botoșani.

Și liderul AUR, George Simion, copreședintele partidului, a transmis un mesaj.

„Rugăciunile noastre să le îndreptăm către Dumnezeu pentru Seniorul nostru, deputatul Lucian Feodorov, care în aceste momente este la terapie intensivă!”, a precizat Simion.

Semne care prevestesc un infarct

Durere sau disconfort toracic. Cele mai multe atacuri de cord implică un disconfort în centrul sau în partea stângă a pieptului care durează mai mult de câteva minute sau care dispare și revine. 

Disconfortul poate fi resimțit ca o presiune inconfortabilă, apăsare, plenitudine sau durere.

Senzație de slăbiciune, amețeală sau leșin. De asemenea, este posibil să vă treacă o transpirație rece.

Durere sau disconfort la nivelul maxilarului, gâtului sau spatelui.

Durere sau disconfort în unul sau ambele brațe sau umeri.

Dificultăți de respirație. Aceasta vine adesea împreună cu disconfortul toracic, dar scurtarea respirației poate apărea și înainte de disconfortul toracic.

Alte simptome ale unui atac de cord ar putea include oboseală neobișnuită sau inexplicabilă și greață sau vărsături. Femeile sunt mai predispuse să aibă aceste alte simptome.