08 nov. 2023 | 16:52

Un cuplu a economisit peste 15.000 de lire sterline din bugetul de nuntă. Ce au trebuit să facă invitații

Diverse
Un cuplu a economisit peste 15.000 de lire sterline din bugetul de nuntă. Ce au trebuit să facă invitații
”Am fost crescuți cunoscând adevărata valoare a banilor.”

Pentru fiecare dintre noi, cel puțin odată în viață, căsătoria este cel mai important moment, iar pentru asta unii sunt dispuși să cheltuiască mulți bani. Dar, cum este și cazul de față, alții economisesc, și totuși reușesc să aibă o nuntă de vis. Citește mai departe și află cum un cuplu a economisit peste 15.000 de lire sterline din bugetul de nuntă, și, de fapt, ce au trebuit să facă invitații.

Au cheltuit mai puțin de 3.000 de lire sterline în ziua lor specială

Deși pentru unii ar putea părea extrem de greu să faci cheltuieli puține pentru o astfel de zi importantă, iată că apare exemplul proaspăt căsătoriților Lauren Vickery-Young și Connor Young, care au împărtășit defalcarea bugetului lor de nuntă după ce au cheltuit mai puțin de 3.000 de lire sterline, făcând alegeri inteligente, spun cei doi britanici.

Află despre: „Pohta ce-am pohtit!”. Gigi Becali a scris un cec de 50.000 de euro ca să ”mute” o nuntă

Având în vedere că, în prezent, costul mediu al unei nunți în Marea Britanie este de 18.400 de lire sterline, nu este de mirare că unele cupluri aleg să își planifice ziua cea mare în funcție de buget.

Se pare că Lauren Vickery-Young și Connor Young au fost un cuplu priceput la bani, reușind să economisească peste 15.000 de lire sterline prin delegarea de roluri invitaților, prin creativitate și prin cumpărături la mâna a doua, acolo unde a fost posibil.

”Nuntă la preț redus”. Au economisit peste 15.000 de lire sterline

Lauren Vickery-Yong și Connor Young au decis să organizeze o nuntă la preț redus și au reușit să reducă costurile la 2.721 de lire sterline, economisind pe un fotograf și făcând ei înșiși invitațiile, astfel că au avut o economie de peste 15.000 de lire sterline.

Află și: Cât costă un meniu de nuntă în 2023. Câți bani vor cheltui mirii anul acesta

Mireasa, în vârstă de 25 de ani, și-a cumpărat rochia albă de la un magazin de caritate pentru 200 de lire sterline, iar mirele, în vârstă de 33 de ani, a refolosit un costum pe care îl avea deja.

Tinerii din Southampton, Hampshire, s-au căsătorit pe 23 septembrie, iar ceremonia a avut loc la biroul local de înregistrare, iar recepția la un bar de cocktailuri, iar costul a fost de 1.350 de lire sterline.

Connor, de profesie bancher, a cerut-o în căsătorie în luna decembrie a anului trecut, iar cei doi au început să își planifice nunta în luna mai a anului următor, spunând ulterior că ”respectarea bugetului a însemnat să ne gândim la modalități creative de a face ziua specială”, iar acest lucru a însemnat că s-au distrat fiind creativi și pregătindu-se pentru această zi împreună.

Ce au trebuit să facă invitații la nunta celor doi

Au făcut singuri invitațiile de nuntă și decorațiunile și au căutat chilipiruri pentru ziua cea mare. De asemenea, s-au bazat pe prieteni și familie și au decis să le acorde un rol important, cerându-le să facă fotografii cu telefoanele lor în loc să plătească un fotograf profesionist.

Împărtășind decizia lor comună de a nu depăși bugetul, Lauren  a spus:

„Cred că a fost un amestec de toate. Amândoi provenim din familii din clasa muncitoare, așa că am fost crescuți cunoscând adevărata valoare a banilor. Întotdeauna am fost învățați că, dacă nu-ți permiți, nu poți să ai așa ceva.

Nu cred că niciunul dintre noi nu ar fi vrut să cheltuiască atât de mulți bani doar pentru o singură zi.”, spun cei doi, conform The Mirror.

Vezi și: Cât costă un meniu la nuntă în 2023. Prețuri mai mari în restaurante

Cei doi prospăt căsătoriți au mai spus că menținerea listei de furnizori la un nivel minim a însemnat că nu a trebuit să se bazeze pe ei sau să-și facă griji că vor renunța în ziua respectivă, precizând ”credem că viața este destul de stresantă așa cum este, fără presiunea suplimentară de a organiza o nuntă mare.”

Cuplul s-a simțit și mai liniștit cu alegerile lor după ce Lauren a citit câteva povești de groază pe Facebook, inclusiv DJ-i care au anulat sau fotografi care au pierdut carduri de memorie, iar banii, cei peste 15.000 de lire sterline, au rămas în familie.