Un conducător din fotbalul românesc are relații strânse cu Viktor Orban. ”Finanțările vin din partea Ungariei”
Un conducător din fotbalul românesc are relații foarte strânse cu premierul maghiar Viktor Orban. Șeful guvernului de la Budapesta a fost de două ori la meciurile formației Sepsi, iar conducătorului clubului din Sfântu Gheorghe nu face un secret din faptul că primește fonduri importante de la statul vecin. Laszlo Dioszegi este convins că și România ar trebui să aibă un prim-ministru la fel de implicat și susținător al fenomenului sportiv.
De ce a venit Viktor Orban la meciurile echipei Sepsi
Sepsi este aproape de o calificare în turul trei preliminar al Europa Conference League. Formația lui Liviu Ciobotariu s-a impus cu 2-0 în primul meci din Bulgaria, iar returul se anunță o formalitate. Anul trecut, la unul dintre meciurile europene, formația din Sfântu Gheorghe i-a fost gazdă lui Viktor Orban. Premierul maghiar a repetat mișcarea și anul acesta, când a fost la partida de campionat cu FC U Craiova, cu doar câteva ore înainte să participe la Universitatea de vară de la Tușnad.
„A venit la Tușnad, în fiecare an vine. Este un mare fan al fotbalului, se duce aproape la orice meci de fotbal, oriunde în lume. Și în Ungaria, cred că nu există un sfârșit de săptămână să nu fie la vreun meci de fotbal. Este un mare, mare fan al fotbalului. Am discutat despre fotbal, chiar ne-a felicitat, a zis că avem echipă bună. Și cam atât.
A fost încântat de stadion. Știm foarte bine că finanțările pentru stadion vin din partea Ungariei. A vizitat stadionul și a plecat înapoi”, a declarat Laszlo Dioszegi, finanțatorul clubului Sepsi.
Viktor Orban, „propus” premier în România
Conducătorul clubului din Sfântu Gheorghe îl apreciază foarte tare pe Viktor Orban, un politician care se zbate foarte mult pentru sportul maghiar. O dovadă în acest sens este și complexul de la Budapesta, care a costat pentru 500 de milioane de euro.
(n.r. mulți oameni spun că dacă ar exista un astfel de lider în România și fotbalul românesc ar avea mai mult de câștigat) Asta 100%! Aici, fără discuții. În Ungaria, cele cinci sporturi care sunt considerate prioritare primesc foarte mulți bani din bugetul statului și se vede.
Și la Olimpiadă dacă ne uităm Ungaria câte medalii ia… ca număr de oameni că în Ungaria acum trăiesc în jur de 9 – 9.5 milioane de oameni și cred că la medalii stă cel mai bine din lume în raport cu populația”, a mai spus Dioszegi, pentru prosport.ro.
Sepsi ocupă locul 3 în SuperLiga României cu șapte puncte după trei partide.