Un bătrân de la azil a murit la 2 ore de la vaccinarea anti-covid-19. Ce explicație au medicii
Situaţie care îngrijorează lumea de pe întreg Globul. Un bătrân de la azil a murit la 2 ore de la vaccinarea anti-covid-19. Medicii au oferit o explicaţie pentru acest incident nefericit.
Bătrân decedat la 2 ore de la imunizarea pentru covid-19
Deşi producătorii serului care ar trebui să ne protejeze împotriva coronavirusului au dat asigurări că injecţia nu are efecte adverse grave, un bătrân de la azil a murit la 2 ore de la vaccinarea anti-covid-19. Ştirea despre vârstnicul din Franţa face acum înconjurul lumii alimentând zvonurile conform cărora nimeni nu ar trebui să accepte vaccinul.
Decesul pacientului a fost făcut public în actualizarea săptămânală a efectelor vaccinurilor împotriva Covid-19 de către Agenția Națională pentru Siguranța Medicamentelor (ANSM) din Franţa.
“Nu s-au observat efecte adverse imediate în urma vaccinării. ANSM încă numără doar șase efecte adverse grave, 4 cazuri de reacții alergice și 2 cazuri de tahicardie. În ceea ce priveşte moartea rezidentului din azil, acesta nu a avut semne fizice de reacţii adverse.
Este important de precizat că pacientul avea un istoric medical şi se afla sub tratament intens. Aşadar, decesul nu poate fi atribuit vaccinului”, se arată în comunicat.
Până acum, aproape 250.000 de francezi au primit vaccinul Pfizer/BioNTech, comercializat sub denumirea de Comirnaty. În urmă cu câteva zile, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, s-a declarat nemulțumit de ritmul lent al campaniei și a transmis că lucrurile trebuie neapărat să se schimbe în viitorul cât mai apropiat.
Un bătrân a murit la 5 zile de la vaccinare
Agenţia Federală pentru Medicamente din Belgia investighează acum moartea unui bătrân în vârstă de 82 de ani care a murit la 5 zile de la vaccinarea cu serul Pfizer-BioNTech. Acesta s-a numărat printre persoanele care au fost imunizate în prima fază.
“Trebuie să luăm în calcul toate reacţiile adverse apărute în urma vaccinării. Urmează să aflăm dacă este vreo legătură între moartea bărbatului şi ser”, au declarat reprezentanţii Agenţiei, conform Brussels Times.
De pe 28 decembrie 2020 până pe 12 ianuarie 2021, aproape 35.000 de belgieni au fost imunizaţi cu vaccinul celor de la Pfizer. Printre reacţiile adverse comune ale injecţiei, care au dispărut la doar câteva ore, au fost ameţeala, febra uşoară, tensiunea arterială crescută şi durerea în piept.
„În această perioadă, sunt vaccinaţi cei mai vulnerabili dintre oameni. Este absolut normal să existe şi morţi. Investigaţia medicală nu face altceva decât să ne asigure că vaccinul nu este cauza decesului. Nu trebuie să ne panicăm şi să dăm vina pe ser pentru astfel de cazuri”, a explicat şi expertul Pierre Van Damme, de la Universitatea din Anvers.