Valentin Pletosu are 63 de ani. În urmă cu 5 ani s-a mutat la Unitatea Medico-Socială Răducăneni din Iași. A ajuns la această decizie din cauza bolii de care suferă. Bărbatul nu are familiei și nici copii.
Tatăl lui Valentin a murit în 1984, iar mama sa acum doi ani. O perioadă, Valentin și fratele său au fost plecați la muncă. El în Constanța, iar fratele în Grecia. Cât timp cei doi au fost plecați, o verișoară de-a lor a păcălit-o pe mama celor doi. Aceasta a pus-o să semneze niște acte prin care garsoniera rămâne la ea după moartea mamei celor doi frați. Femeia fiind bătrână, nu a știut exact ce semnează. După moartea ei, cei doi frați au rămas pe drumuri.
„Acum doi ani, când s-a întâmplat asta, eram tot aici, în centru, dar fratele meu este cel care a avut de suferit. A rămas pe străzi, doarme pe la prieteni sau prin parcuri, scări de bloc. Imediat după ce a murit mama, a venit, ne-a luat casa și a și vândut-o. Am avut niște probleme grave de sănătate, dar acum am rămas cu sechele și nu pot merge nici până la poartă fără să mă înăduș. Nu am aer. În urmă cu 11 ani, am luat un microb, de la un bar, de pe un pahar ceva și am făcut tuberculoză, care și astăzi mă chinuie. Am 5 ani de când stau aici și am făcut alegerea perfectă. Doctorul care m-a îngrijt în spital cât am fost bolnav mi-a recomandat să vin aici”, a precizat Valentin Pletosu, beneficiar de la centru medico-social.
Valentin nu are copii, însă nici nu și-a dorit. El consideră că dacă avea, tot în același punct ajungea și murea singur. El nu a fost niciodată căsătorit, însă acest lucru nu îl întristează. Cel mai mult îi lipsesc ieșirile cu prietenii. În tinerețe, bărbatul a lucrat la o fabrică din Iași ca și lăcătuș.
Acolo, spune bărbatul, a înghițit mult fum si praf, de aici și problemele de sănătate pe care le are. Singurul membru al familiei pe care îl are este fratele său. Cei doi țin legătura și mai vorbesc din când în când, însă sunt foarte diferiți, spune Valentin.
I-am spus de multe ori să vină să stea aici cu mine, la centru, și să nu mai stea pe străzi, dar nu este el omul care să reziste aici. Nu vine el aici, oamenii ca el nu stau aici, cred că ar sta maximum trei luni și fuge. El e cu băutura, nu stă într-un loc, are un alt stil de viață. Mai bine doarme în boscheți decât să stea aici”, a precizat Valentin Pletosu, beneficiar centru medico-social Răducăneni.