Simona Halep este în mare criză de timp! Dacă vrea ca dosarul său, în care este acuzată de dopaj, să fie judecat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne trebuie să depună actele într-un termen de 21 de zile de data de la care a primit decizia. Doru Toma, avocat specializat în cauze sportive, a dezvăluit care ar putea să fie strategia potrivită, de apărare, pentru jucătoarea de tenis din România. Îi este greu să creadă că va scăpa fără să fie suspendată.
Simona Halep trebuie să-și pregătească urgent dosarul pe care îl va prezenta Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Cristian Jura, judecător la TAS, a dezvăluit că sportiva din România are la dispoziție doar 21 de zile pentru a găsi toate argumentele prin care să-și „demonstreze nevinovăția” în cazul acuzațiilor de dopaj. Situație ei este foarte gravă. A fost suspendată temporar, iar dacă va fi găsită vinovată ar putea să nu joace tenis patru ani.
Doru Toma este un avocat specializat în cauze sportive care lucrează în acest domeniu de peste două decenii. Expertul a spus că Halep și echipa ei ar trebui să insiste pe neglijență și pe faptul că nu a fost ceva premediat. Ar fi câteva argumente care i-ar putea determina pe judecători să devină ceva mai indulgenți și să nu o suspende patru ani, dar nu crede că există posibilitatea ca acuzațiile să fie retrase.
„Față de această sancțiune maximă pot apărea reduceri ale pedepsei ca urmare a unor circumstanțe: dacă sportivul avea scutire de uz terapeutic sau dacă acesta poate proba lipsa de intenție ori neglijență.
Dar trebuie să mai reținem un aspect: în materia anti-dopingului funcționează principiul responsabilității stricte a sportivului. Acesta este responsabil de tot ce ține de respectarea normelor în materie, indiferent de competența colaboratorilor săi. Ca speță juridică nu este foarte complicată, dar pentru sportiv și apărătorii săi va fi un dosar destul de greu”, a declarat avocatul Doru Toma pentru eurosport.ro.
Simona Halep a fost testată de mai multe ori la US Open 2022, la finalul lunii august, iar în sângele ei au fost găsite urme de roxadustat, un medicament folosit pentru combaterea anemiei, dar care poate ajuta și la creșterea capacității de refacere.
Ion Țiriac a recunoscut că este foarte îngrijorat că Simona Halep ar putea fi suspendată patru ani. Tatăl sportivei este însă convins că fiica ei va demonstra că nu a greșit cu nimic. Și Virginia Ruzici a postat un mesaj în care transmite că are încredere că Halep nu a trișat niciodată. Sportiva din România a fost testată de peste o sută de ori în ultimii șase ani și nu a existat niciun semn de întrebare.