Un altfel de graffiti: cu ce a decis un artist să acopere pereții desenați

de: Puiu Alexandru
22 08. 2019

În momentul în care vezi un graffiti pe un perete format din text, sunt șanse foarte mari să nu înțelegi ce a vrut să spună autorul. Un artisti încearcă să schime această situație.

Ideea de graffiti a evoluat foarte mult în ultimii ani și foarte mulți artiști încearcă să fie originali cu creațiile lor. Dacă reușesc să transmită și un mesaj în același timp, cu atât mai bine. Cu toate acestea, cele mai multe desene care ajung pe pereții din spatele blocului, pe lângă faptul că nu sunt foarte arătoase, tind să fie și indescifrabile.

Dintr-un punct de vedere, este aiurea ca cineva să scrie un text de dimensiuni generoase pe care să nu-l înțeleagă foarte mulți, dar se întâmplă des. Pornind de la acest set de circumstanțe, un artist francez s-a decis să remedieze situația într-un mod cât se poate de simplu. Pentru că se numără printre cei care înțeleg conținutul graffitiurilor, indiferent cât sunt de abstracte, el le acoperă și le transcrie cu fonturi obișnuite.

Rezultatul este o nouă formă artistică atrăgătoare, interesantă și colorată. După cum se poate vedea mai sus, face un efort pentru a respecta și culorile folosite în graffiti-ul original. Poate unii ar fi de părere că efortul francezului Mathieu Tremblin nu este la fel de artistic precum creațiile pe care le acoperă. Pe de altă parte însă, măcar este descifrabil.

Mai multe dintre creațiile lui Mathieu pot fi văzute pe site-ul lui personal, la această adresă. Bărbatul s-a născut în 1980 în Strasbourg și, pentru o mare parte din viață, a fost fascinat de graffiti și de cultura din spatele acestui curent artistic. Deopotrivă, a cochetat și cu alte forme de manifestări artistice mai puțin ostentative. În final, frumusețea este relativă și interpretabilă, dar ceea ce face Tremblin este original și, câteodată, este de ajuns.