Umilință pe aeroportul din Timișoara. Ce li s-a dat pasagerilor care au așteptat o zi și jumătate să zboare în Turcia

de: Stan Nicu
26 07. 2022

Umilință pe aeroportul din Timișoara, unde unor pasageri care trebuiau să plece în vacanță li s-a amânat zborul incredibil de mult. Ce li s-a dat pasagerilor care au așteptat o zi și jumătate să zboare în Turcia. Amănuntele incredibile, în articolul de mai jos.

Zeci de turiști umiliți pe aeroportul din Timișoara. Cursa le-a fost amânată cu o zi și jumătate. Au primit recompense de tot râsul

Un scandal de proporții s-a iscat pe aeroportul din Timișoara după ce mai mulți turiști au așteptat avionul o zi și jumătate. Deși trebuiau să plece în vacanță, călătorii au ajuns la exasperare după ce cursa lor a fost amânată inadmisibil de mult.

Calvarul pentru turiștii care pleacă în vacanță cu avionul este departe de a se fi terminat. De această dată, turiștii au întâmpinat probleme pe aeroportul din Timișoara, unde zeci de pasageri au aflat că avionul lor nu mai pleacă luni, 25 iulie. Aceștia s-au enervat tare de tot, în contextul în care cursa lor fusese deja amânată cu 10 ore.

Pasagerii au primit câte un voucher pentru amânările fără sfârșit

Zborul era programat la 11:15, iar călătorii visau ca spre după-amiază să se afle deja pe plajele din Antalya, stând în fața unei beri reci sau a unui cocktail. După ce li s-a tot spus că zborul are o întârziere, pasagerii s-au trezit că nu vor mai pleca până în ziua următoare.

Cursa charter spre Antalya trebuia să plece din Timișoara cu un avion al unei companii de zbor din Turcia, iar toți pasagerii erau români. Pentru calvarul pe care l-au îndurat în aeroport, pasagerii au fost recompensați cu o sumă ridicolă.

Voucherul a avut o valoare de tot râsul

„La aeroport ne-au dat un voucher de 35 de lei în contextul în care o apă costă 20 de lei și o salată e 35″, a declarat un pasager, conform Antena 3.

Situația zborurilor amânate cu orele, iar uneori zilele, este întâlnită în toată Europa. Conform datelor publicate de Hopper Inc, Aeroportul Bruxelles (BRU) din Bruxelles a fost cel mai chinuitor pentru turiști în prima jumătate a acestei luni, cu 72% din curse întârziate și 2,5% curse anulate.

Probleme sunt pe multe aeroporturi din lume

Foarte rău stau și aeroporturile din Frankfurt, Lisabona, Paris sau Amsterdam, unde în afară de întârzieri și anulări, turiștii mai au pe cap și problema pierderii bagajelor.

Surprinzător, Aeroportul Internațional Otopeni se situează pe locul trei în topul celor mai bune aeroporturi privind plecările la timp, potrivit celor de la Bloomberg.