Oana Roman a șocat pe toată lumea cu noua ei siluetă. Vedeta a slăbit enorm, iar acum își poate permite să pozeze incitant. Aproape că nici ei nu îi vine să creadă la ce rezultate a ajuns, dar se convinge atunci când se uită în oglindă. Asta o motivează și mai tare pe Oana Roman.
Oana Roman a spus adio kilogramelor în plus, iar acum se mândrește cu o siluetă așa cum nici nu visa. Oana Roman a slăbit enorm în ultimul timp, asta după ce a fost mai atentă la alimentație și a apelat la mai multe proceduri de remodelare corporală.
Astfel, vedeta a postat de curând pe una dintre rețelele de socializare o poză într-un halat din mătase, alb, iar complimentele fanilor au început să curgă imediat în comentariile postării. ”Câteodată ma uit la mine și parca nu îmi vine sa cred ca sunt eu!”, a spus Oana Roman.
Toată lumea a felicitat-o pentru rezultatele obținute și, de asemenea, au vrut să afle cum a reușit să slăbească atât de multe kilograme. Transformarea Oanei Roman este atât de puternică și de spectaculoasă, încât mulți dintre fanii virtuali sunt de părere că aceasta a apelat la bisturiu și și-a micșorat stomacul.
Vedeta susține sus și tare că nu a apelat la o astfel de operație și că totul s-a întâmplat după ce a început să aibă o alimentație corectă și să apeleze la procedurile de remodelare a corpului.
”Dacă eu demonstrez că n-am făcut operație, plătești cât ar merita minciuna asta pe care o spui fără să ai habar despre ce vorbești?”, a fost răspunsul Oanei Roman când a fost acuzată de către un prieten virtual că și-a făcut operație de micșorare a stomacului.