Spre deosebire de Brexit, care se chinuie de patru ani să ajungă la o concluzie, megxit se pare că a fost mai eficient. Ruperea de famila regală britanică s-a finalizat în ultimele 24 de ore cu plecare prințului Harry.
În urmă cu câteva ore, presa britanică a detaliat părăsirea Regatului Unit de către prințul Harry. Nu a durat mult până când informația a devenit virală, publicațiile făcând eforturi semnificative pentru a obține informații adiționale, dincolo de faptul că, pe parcursul serii de luni, s-a urcat într-un avion cu destinația Canada.
Meghan Markle îl așteaptă pe prinț în Canada împreună cu fiul lor Archie. Din păcate pentru Harry, prințul nu și-a revăzut copilul de la anunțul referitor la retragerea din familia regală.
„Ducele de Sussex ar fi părăsit Regatul Unit luni seară, după unul dintre ultimele sale angajamente oficiale în calitate de membru al familiei regale”, scrie cotidianul britanic Daily Telegraph. Informația a fost preluată și de Daily Mail, The Sun și altele.
„Prinţul Harry pleacă în sfârşit la Vancouver”, titrează şi Daily Mail. Prinţul, al şaselea în ordinea succesiunii la tron, „a luat un zbor la 17.30 de pe aeroportul Heathrow”, a menţionat The Sun, şi „ar urma să se reîntâlnească cu Meghan şi Archie marţi dimineaţa devreme” pe insula Vancouver.
Au trecut doar două săptămâni din momentul în care a fost făcut anunțul șoc al ducesei de Sussex până la finalizarea rupturii. „Plecarea sa în Canada este simbolică, la numai două zile după ce Palatul Buckingham a anunţat că rupe orice legătură oficială cu ducii de Sussex”, a apreciat The Telegraph. Momentan, nu știe nimeni când va reveni în Marea Britanie.