Apar informații noi despre medicul gorjean, Ionuţ Victor Băloi, din comuna Padeş, care afost acuzat că a falsificat mai multe certificate de vaccinare. Acesta a fost descoperi după ce mai mulți pacienți sosiți în stare gravă la spital aveau forme grave de Covid-19, deși figurat ca fiind vaccinați.
Potrivit ulimelor informații, urmărirea medicului gorjean a început după ce mai multe persoane cu certificate de vaccinare se prezentau la spital cu forme grave de Covid. Astfel, în cursul dimineții de miercuri, ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Timiş au făcut controale la şase adrese din judeţele Mehedinţi, Gorj şi Timiş, la persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea care se ocupă cu emiterea de certificate de vaccinare Covid false.
Ionuţ Victor Băloi, medicul gorjean care a vaccinat “la chiuvetă” mai mulți cetățeni a fost reținut preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat de patru infracţiuni de fals informatic şi două fapte de complicitate la fals informatic, privind eliberarea unor certificate false de vaccinare.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Băloi Ionuţ Victor.
Dispune arestarea preventivă a inculpatului Băloi Ionuţ Victor, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals informatic (4 acte materiale) şi a infracţiunii continuate de complicitate la fals informatic (2 acte materiale), pe o durată de 30 zile, începând cu data de 04.11.2021 până la data de 03.12.2021, inclusiv.
Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a unei măsuri preventive mai uşoare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 04.11.2021, ora 21:30”, se arată în minuta sentinţei Judecătoriei Timişoara, potrivit adevarul.ro.
Directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, trage un semnal de alarmă privind fenomenul certificatelor false de vaccinare. Potrivit medicului, multe persoane apelează la doza unică de vaccinare și ulterior, obținerea certificatelor. Din păcate, acesta susține că există multe cazuri în care pacienții sunt oficial imunizați, dar au forme grave ale bolii, ceea ce ridică semne de întebare serioase privind etapele de imunizare prin care au trecut.
„Este un fenomen «vaccinarea la chiuvetă», în care te duci să-ți faci doza de vaccin, de obicei doza unică, și primești certificat de vaccinare. Ei vin cu forme severe, se declară vaccinați, dar sunt prea severe pentru ca oamenii să fie vaccinați. Cred că în Cluj s-au mai identificat niște cazuri. Noi ne punem problema: cei care vin cu forme severe de boală și se declară vaccinați, oare chiar sunt vaccinați? Există cazuri.
Oamenii induc actul medical în eroare. Această practică nu trebuie să existe, pentru că noi suntem puși în situația în care nu știm cum să-i luăm pe oameni ca să le salvăm viața. Am discutat despre astfel de cazuri, ne punem semne de întrebare, fenomenul există, dar nu pot să dau mai multe detalii”, a explicat Cristian Oancea, potrivit tion.ro.