Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în Slatina, acolo unde o clădire a fost cuprinsă de flăcări. De asemenea, mai multe mașini parcate în jurul construcției au suferit avarii importante până la sosoirea pompierilor. Ajunși la fața locului, salvatorii s-au luptat ore în șir pentru a stinge focul.
Duminică noapte, pompierii din Slatina s-au autosesizat după publicarea pe un grup de Facebook a mai multor imagini cu un incendiu izbucnit la o clădire dezafectată de pe strada Pitești. Astfel, intervenția salvatorilor a fost puțin tardivă, astfel că aceștia au ajuns în momentul în care focul ardea generalizat, fiind afectată întreaga clădire.
Mai mult, flăcările s-au extins și la mașinile parcate în apropiere, avariindu-le puternic. Astfel, 9 autoturisme au fost distruse de flăcările nemiloase, în timp ce construcția a ars integral. Potrivit martorilor, incendiul a putut fi observat de la 3 km distanță, alertând localnicii. În urma primelor cercetări, s-a constatat că focul ar fi fost pus de un om al străzii, cel mai probabil pentru a se încălzi. Pentru a lichida incendiul, pompierii s-au luptat mai bine de trei ore cu flăcările.
„Pompierii Detaşamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru primă intervenţie, acţionează în municipiul Slatina, strada Piteşti, pentru lichidarea unui incendiu puternic, izbucnit la o clădire dezafectată.
Clădirea, cu suprafaţa de peste 120 de metri pătraţi, ardea generalizat, iar mai multe autoturisme parcate în apropierea acesteia au fost afectate din cauza căldurii degajate de incendiu“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU OLt, Alin Băsăşteanu.
În urmă cu o săptămână, un alt incendiu a izbucnit într-un apartament al unui imobil din București, acolo unde un bărbat a fost găsit mort de către echipajele de pompieri. Din păcate, focul a izbucnit la etajul 1, cu degajare mare de fum, provocând moartea singurului locatar din apartament.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare. Din păcate, proprietarul apartamentului nu mai prezenta semne vitale la sosirea medicilor.
“În urmă cu scurt timp, ISUBIF a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament, în bd. Iuliu Maniu. A ars cu flacără în una din camere, cu degajare mare de fum (et. 1). În respectiva cameră a fost gasită o persoană decedată. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Au acționat trei autospeciale de stingere, SMURD și descarcerare de la Detașamentul Grozăvești. În acest moment incendiul este localizat”, a transmis ISUBIF.