Ultima oră! De ce au fugit de acasă cei doi frățiori dispăruți din Mehadia. Ce le făcea tatăl lor, de fapt

Ultima oră! De ce au fugit de acasă cei doi frățiori dispăruți din Mehadia. Ce le făcea tatăl lor, de fapt
Adevărul despre copiii dispăruți în Mehadia. Ce le făcea tatăl lor

Apar informații cutremurătoare despre cei doi frați căutați cu disperare de către autorități, după ce părinții au anunțat dispariția lor. După mobilizarea în forță a sutelor de jandarmi, polițiști și localnici, micuții au fost găsiți într-o pădure, la o distanță de opt kilometri față de casă. Din păcate, organele de poliție au aflat motivul pentru care micuții au plecat de acasă.

Mobilizare exemplară pentru găsirea celor doi copilași

O țară întreagă a fost impresionată de eforturile depuse de autorități pentru a-i găsi pe cei doi frățiori. Din fericire, ampla acțiune de căutare a dat rezultate, cei mici fiind găsiți după 18 ore, de un pădurar care pornise în căutarea lor.

”Astăzi, 03 iunie, la ora 00.10, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au fost sesizați despre faptul că în cursul serii, în jurul orei 20.00, Frățilă Florin Gheorghe, de 5 ani și Frățilă Maria Magdalena, de 3 ani, au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit până în prezent.

Imediat după sesizare, la fața locului au fost direcționați peste 50 de polițiști, cu mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari și localnici, care au demarat activitățile de căutare în localitatea Globurău, în localitățile învecinate, în împrejurimi și în pădurile din zonă.

Ulterior, au fost mobilizate și dirijate forțe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activitățile de căutare peste 100 de forțe, dintre care 75 de polițiști, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei și 2 câini de urmă aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

De asemenea, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a dirijat în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune.

Momentan, căutările se desfășoară cu dificultate având în vedere condițiile existente la fața locului: arie împădurită extinsă, întuneric și zonă accidentată.

Cei care pot furniza informații cu privire la cei doi minori dispăruți sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, a transmis Poliția, prin intermediul unui comunicat emis în cursul dimineții de joi.

Micuții au fost agresați fizic și psihic de tatăl lor

Din păcate, în urma acestui eveniment s-a descoperit drama pe care cei doi frățiori au trăit-o o lungă perioadă de timp, ei fiind bătuți de părintelor lor, inclusiv cu urzici.

După descoperirea acestui caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor, în timp ce Direcția de Asistență Socială și Protecția Copiilor i-au preluat pe minori, urmând să fie demarate toate acțiunile necesare pentru salvarea micuților din familie.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti cu privire la situaţia celor doi fraţi dispăruţi şi găsiţi în cursul zilei de joi, 3 iunie, s-a stabilit că aceştia au plecat de la domiciliu după ce ar fi fost agresaţi fizic de tatăl lor.

În acest caz, poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, au transmis reprezentanţii IPJ Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI