Ultimă oră! Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor. Noul Executiv tocmai a făcut anunțul
Noul Executiv a făcut anunțul legat de creșterea pensiilor. Sunt vești la care românii nu se așteptau, mai ales în pragul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ce va fi organizat peste câteva zile.
Ultimă oră! Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor
Ludovic Orban a făcut un anunț esențial, legat de creșterea pensiilor, pentru românii care au împlinit sau sunt deja la vârsta impusă de lege pentru pensionare. În urma ședinței pe care a avut-o Biroul Executiv al formaţiunii liberale, premierul a anunțat la finalul întrunirii oficiale că Guvernul la cârma căruia se află va respecta legea pensiilor. Este vorba despre o creștere a respectivelor sume de bani, de care vor beneficia cei ieșiți la pensie.
„Le spun părinţilor şi bunicilor că PNL are ca obiectiv creşterea pensiilor. Nu se atinge nimeni de pensiile lor, avem ca obiectiv respectarea legii pensiilor. De asemenea, niciun angajat nu trebuie să se teamă că e în pericol să îi scadă salariul.
Vom propune creşterea salariului minim pe economie în această săptămână cu o sumă bazată pe un cumul de indicatori, precum productivitatea”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit Digi24.
Premierul Orban a mai anunțat că Ioan Petru Căprariu, președintele Casei Naționale de Pensii, va fi înlocuit din funcția sa, în momentul în care va reveni din concediu medical. Acesta a mai menționat și că are în vedere modernizarea acestei instituții, deoarece este „complet neadaptată secolului XXI”. De asemenea, premierul a menționat acest aspect și în contextul în care există întârizieri pentru mai mult de 45.000 de dosare, la Casa Națională de Pensii.
Există surse din cadrul PNL care susțin că Laurențiu Ţenţ, preşedintele Casei de Pensii Bihor, va fi cel care îl va înlocui pe Ioan Petru Căprariu. Acesta are vârsta de 38 de ani și este funcționar public, dar și angajat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.