28 feb. 2023 | 07:20

Ultima oră! Ce condiție a pus Rusia pentru a relua participarea în cadrul tratatului New START. Occidentul, sub presiunea timpului

News
Ultima oră! Ce condiție a pus Rusia pentru a relua participarea în cadrul tratatului New START. Occidentul, sub presiunea timpului
Vladimir Putin, liderul Rusiei

La o săptămână după ce Vladimir Putin a anunțat că Rusia a decis suspendarea participării la cel mai recent tratat New START, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a revenit cu o condiție impusă Washingtonului, în vederea reluării participării. Ce dorește Rusia, de fapt, de la SUA.

Vladimir Putin, răzbunare pentru Occident

Înainte de discursul pe care l-a ținut, la un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, Vladimir Putin a anunțat suspendarea participării Rusiei la Noul Tratat de reducere a armelor strategice, cunoscut sub numele de New Start, care are rolul de a limita numărul de focoase nucleare strategice pe care Rusia și SUA le pot desfășura.

La acel moment, Vladimir Putin și-a motivate decizia ca o armă folosită împotriva SUA, care ar dori să revendice instalațiile nucleare ale Rusiei.

„Ei vor să ne provoace o înfrângere strategică și să ne revendice instalațiile nucleare. În acest sens, mă văd nevoit să declar că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a transmis Putin.

La scurt timp după anunțul său, Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova intenționează să respecte în continuare restricțiile descrise în tratat cu privire la numărul de focoase pe care le poate avea pregătite, subliniind faptul că aceste decizii au rolul de a„menține un grad suficient de predictibilitate și stabilitate în sfera rachetelor nucleare”, a transmis ministerul într-o declarație.

Rusia vrea să fie auzită de SUA

În urmă cu puțin timp, poziția Moscovei s-a schimbat, astfel că Dimitri Peskov, omul de încredere al lui Putin a declarat în cadrul unui interviu pentru cotidianul Izvestia că „atitudinea Occidentului în mod colectiv”, condus de Statele Unite, trebuie să adopte o schimbare faţă de Moscova, sugerând că securitatea Ucrainei nu se poate crea pe insecuritatea Rusiei.

„Securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii alteia. Prin înarmarea Ucrainei, NATO acţionează ca un bloc unic, nemaiacţionând ca oponenţii noştri condiţionali, ci ca inamici”, a transmis purtătorul de cuvânt al Krmelinului.

În cadrul aceluiași interviu, Peskov a transmis că Rusia nu va relua participarea în cadrul tratatului START, pâncă când SUA nu va asculta poziția Rusiei, potrivit Reuters.

Omul de încredere al lui Vladimir Putin a adus în discuție și planul de pace în 12 puncte propus de Beijing, afirmând că „orice încercare de a formula teze pentru a ajunge la o soluţionare paşnică a problemei este binevenită, dar, desigur, nuanţele sunt importante”.

De asemenea, Volodimir Zelenski a făcut referire la acest plan de pace propus de China, declarând că este deschis să ia în considerare anumite sugestii prezente în acest plan.

Parteneri
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Redactia.ro
Gata cu verde și roșu. Iată care sunt sunt culorile la modă, anul acesta, pentru a face casa să arate elegantă de Crăciun
Click.ro
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
Filme celebre, scoase de pe Netflix. Decizia e radicală
EVZ.ro
Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului 2024. Ce se face pe 14 noiembrie
Spynews
Proprietarii de case din România sunt obligați. Trebuie neapărat să ceară personal
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Mediaflux
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a spus viitoarea mămică
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro