Tragedie în județul Botoșani, acolo unde un băiețel de șapte ani a murit sufocat în brațele medicilor, după ce aceștia au efectuat manevre de resuscitare timp de două ore. Micuțul se pregătea să meargă la școală, atunci când a simțit că nu se poate ridica din pat. În urma evenimentelor dramatice, părinții nu-și pot reveni din șoc.
Din păcate, copilul a ajuns în stare gravă, suferind de o insuficiență respiratorie acută, motiv pentru care, medicii i-au măsurat saturația de oxigen care ajunsese la 30%, o valoare extrem de mică. Din acest motiv, plămânii nu au mai putut să-I oxigeneze creierul pentru a-I ajuta inima să bată.
Starea de rău a băiatului din Ibănești a început în urmă cu patru zile, atunci când s-a trezit pentru a merge la școală, dar a realizat că nu se poate ridica din pat. În următoarele zile, starea acestuia s-a prezentat sub forma unei răceli mai agresive, iar joi, micuțul s-a simțit extrem de rău, moment în care părinții l-au dis de urgență la camera de gardă pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. Ajuns în fața medicilor, părinții le-au spus acestora că băiatul avea o răceala pentru care lua și un tratament.
După efectuarea analizelor de rutină, medicii s-au speriat când au descoperit că micuțul prezenta o infecție puternică în organism, motiv pentru care plămânii săi nu mai aduceau suficient oxigen în organism.
„Copilul a ajuns la Urgenţe cu o saturaţie a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac.
A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic.A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, potrivit monitorulbt.ro.
Pentru a elimina o primă îndoială, medicii i-au făcut micuțului un test Covid-19 care a ieșit negativ. Potrivit primelor informații, nu este exclus ca băiețelul să fi dezvoltat o afecțiune gravă la nivelul inimii, favorizată de răceala pe care o avea.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru a i se efectua autopsia. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta demarată să ajute la descoperirea cauzelor exacte ale decesului.
„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.