Un autocar care transporta 21 de copii a luat foc, marți dimineața, în comuna George Enescu, din județul Botoșani. Cel care a observat focul a fost chiar șoferul autocarului care a luat imediat măsuri de prevenție care să evite o adevărată tragedie.
Șoferul autocarului a observat că iese fum de la compartimentul motor, astfel că a solicitat imediat ajutorul pompierilor. Până la sosirea acestora, șoferul a reușit să evacueze toți copiii și să stingă o parte dintre flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă, care au lichidat în totalitate focul.
„Un autocar în care se aflau 21 de copii a luat foc, în această dimineață, pe o stradă din localitatea Dumeni, comuna George Enescu.
Conducătorul auto a observat că iese fum de la compartimentul motor, a evacuat imediat călătorii și a sunat după ajutor. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă.
Până la sosirea pompierilor, șoferul a împiedicat propagarea flăcărilor folosind mai multe stingătoare. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Au ars materialele combustibile aferente compartimentului motor. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit”, a transmis ISU Botoșani.
În urmă cu trei zile, un incendiu de mari diemensiuni a izbucnit la o şcoală din localitatea Stânca, judeţul Neamţ. Cel care a dat alarma a fost un vecin care a solicitat intervenția pompierilor. Potrivit ISU Neamţ, incendiul s-a manifestat cu precădere în cancelarie, fiind identificate degajări mari de fum.
”Prin apel la 112, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la şcoala din localitatea Stânca, comuna Pipirig.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit pompierii voluntari din cadrul SVSU Pipirig şi pompieri militari din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Forţele de intervenţie au stins incendiul în limitele găsite. Au ars obiecte de mobilier, aproximativ 2 mp de parchet şi s-au deteriorat pereţii din mai multe săli de clasă din cauza fumului degajat.
Cu ajutorul echipamentelor specifice a fost evacuat fumul din interiorul clădirii. Cauza probabilă de producere a incendiului este scurt circuitul electric (corp de iluminat lăsat sub tensiune)”, a transmis, sâmbătă, ISU Neamţ.