Ultima oră! Accident în lanț pe Autostrada Soarelui. Traficul se desfășoară îngreunat

Ultima oră! Accident în lanț pe Autostrada Soarelui. Traficul se desfășoară îngreunat
Carambol pe Autostrada Soarlui în această dimineață Poză ilustrativă

Accidentele pe Autostrada Soarelui par să nu se mai sfârșească, astfel că în plin sezon estival șoferii se lovesc de mari probleme în drumul spre mare. După un weekend extrem de aglomerat, în această dimineață a avut loc un carambol în care au fost implicate patru autoturisme, pe tronsonul Drajna – Fetești, pe sensul către Constanța. Ca urmare a nefericitului eveniment, traficul se desfășoară cu proble,e astfel că Poliția le recomandă șoferilor să circule cu prudență.

Câte persoane sunt implicate în carambol

Potrivit primelor informații, în urma accidentului produs pe tronsonul Drajna Fetești, la kilometrul 104, au rezultat zece victime, dintre care, una este rănită ușor. Din cauza dimensiunii evenimentului, Centrul InfoTrafic avertizează că circulația a fost îngreunată pe sensul de mers către mare, astfel că șoferii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.15), pe Autostrada Soarelui, este aglomerat pe tronsonul Drajna Fetești, pe sensul de mers către litoral. În zona kilometrului 103+500, pe sensul către litoral, a avut loc o tamponare în care au fost implicate patru autoturisme. Autovehiculele au fost scoase pe banda de urgență”, se arată într-o informare.

În comunicatul transmis de Centrul Inforafic, șoferii sunt rugați să circule cu prudență, păstrând în mers o distanță corespunzătoare care să le permit acestora să oprească în condiții de siguranță.

De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să să respecte limitele legale de viteză și să folosească luminile de întâlnire atunci când situația o impune. Asigurarea și semnalizarea la schimbarea benzilor sunt și ele obligatorii.

Pentru a evita astfel de evenimente, șoferii au obligația să pună în funcțiune luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc, să acorde prioritate la ieșirea din spațiile de servicii, să nu circule sau să oprească pe banda de urgență, exceptând cazurile justificate, iar, în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aștepte până ce intensitatea circulației mai scade, au mai transmis polițiștii de la InfoTrafic.

Accident în lanț pe Valea Oltului

Un accident extrem de grav a avut loc la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea, în zona Lazaret, acolo unde patru autoturisme au intrat în coliziune directă. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje medicale și de descarcerare, inclusiv un elicopter SMURD.

În urma accidentului, cinci persoane au fost transportate la spital cu traumatisme diverse, dar din fericire, nu s-au înregistrat decese, așa cum fusese anunțat initial.

“Potrivit informațiilor primite de la fața locului, toate victimele sunt conștiente”, au transmis reprezentanții instituției.

Șoferul vinovat de producerea accidentului are 64 de ani și este din județul Vâlcea. Potrivit primelor informații, acesta a intrar în coliziune cu un autotursim din sens opus, moment în care acela a ricoșat în al treilea.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt autoturism condus pe aceeași direcție, dupa care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI