04 apr. 2022 | 10:04

Ultima oră! Accident în lanț cu șapte mașini implicate pe Șoseaua București-Ploiești. Mai multe persoane au fost rănite

News
Ultima oră! Accident în lanț cu șapte mașini implicate pe Șoseaua București-Ploiești. Mai multe persoane au fost rănite
Mai multe Ambulanțe au sosit la locul tragediei Foto ilustrativă

Un accident grav a avu loc în această dimineață în zona de Nord a Bucureștiului, acolo unde șapte mașini au fost implictae într-un accident în lanâ. În urma impactului puternic, mai multe persoane au fost rănite, iar traficul s-a îngreunat semnificativ. La fața locului au sosit mai multe ambulanțe care au acordat ajutor victimelor.

Accident grav la ieșirea din București

În cursul acestei dimineți, polițiștii Brigăzii Rutiere au au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea acestui accident. Potrivit primelor informații, impactul între cele șapte mașini a avut loc pe sensul către Otopen, acolo unde s-au format coloane de mașini. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale corespunzătoare.

După accident, toți șoferii implicați au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând că nu au consumat alcool.

În aceste momente, traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, în timp ce polițiștii prezenți la locul accidentului fac cercetări pentru stabilirea cauzei exacte a accidentului.

″În jurul orei 06.40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul către Otopeni, în apropiere de pasarela IKEA, fiind vorba despre şapte autovehicule implicate. În urma impactului au rezultat trei victime. Persoanele în cauză au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Capitalei.

Accident mortal în zona Pipera

O tragedie cumplită a avut loc tot în zona de Nord a Capitalei, sâmbătă, atunci când o tânără care se afla ca pasageră într-o mașină condusă de un șofer teribilist a murit. Bărbatul de 41 de ani conducea cu viteză mare, iar la un moment, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit de piciorul pasarelei, impact ce i-a fost fatal femeii care îl însoțea.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Voluntari și ai Serviciului Rutier din Ilfov, iar din primele verificări au stabilit faptul că, un bărbat, de 41 de ani, a condus autoturismul pe bulevardul Pipera, din direcția Tunari către București, iar după ce a traversat podul de peste DNCB, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu piciorul pasarelei pietonale.

Din impact a rezultat rănirea a 2 persoane, respectiv a conducătorul auto și a unei femei, de 36 de ani, pasager în auto.Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale și au efectuat manevre de resuscitare în cazul femeii, însă, din păcate, au declarat decesul acesteia.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată într-o informare a Poliţiei.