Au fost momente de panică în București, după producerea unui accident cu 3 autoturisme implicate. În urma impactului puternic, două eleve care circulau pe trotuar au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă.
Un accident deosebit de grav a avut loc pe șoseaua Vitan-Bârzești din București, acolo unde două eleve au fost grav rănite. La acest moment, traficul este restricționat, iar Poliția face cercetări privind cauzele exacte ale accidentului.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testelor efectuate pentru substanțe interzise s-a constat că unul dintre șoferi consumase cel puțin una dintre acestea.
„Cei 3 conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero, urmând a fi testați și cu aparatul drugtest. Victimele au fost transportate la Spitalul MS Curie”, a transmis Brigada Rutieră.
Astfel, în urma impactului puternic dintre cele autoturisme, una a ajuns pe trotuar, acolo unde a lovit mai înainte un panou publicitar, iar ulterior s-a răsturnat. Două eleve care se aflau în zonă au fost rănite. Una dintre copile, în vârstă de 15 ani a suferit un traumatism cerebral, iar cea de-a doua minoră a suferit răni ușoare. Circulația a fost restricționată pe o bandă, spre sensul de mers către Splaiul Unirii.
După tragedie, Brigada Rutieră a tramsmis un comunicat prin intermediul căruia a oferit ultimele informații legate de accidentul teribil petrecut joi dimineață, în jurul orei 8:00, atunci când cele două eleve se îndreptau spre școală.
„În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Vitan-Bârzești.
Din primele informații, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe șoseaua Vitan-Bârzești, dinspre Pod Vitan catre Șoseaua Olteniței, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus.
În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind și doi pietoni, care se aflau pe trotuar. De asemenea, conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezența în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, se mai arată în comunicatul de presă al Brigăzii Rutiere.