Ucraina face primul pas spre pace! Zelenski a făcut anunțul mult așteptat la ceas de seară

de: Năstase Mirabela
27 03. 2022

Ucraina face primul pas spre pace! Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut anunțul mult așteptat la ceas de seară. Acesta a vorbit cu jurnaliştii ruşi într-un apel video de 90 de minute, un interviu pe care autorităţile ruse au avertizat preventiv presa rusă să nu îl difuzeze.  raportare. În acest interviu, Volodimir Zelenski s-a exprimat în limba rusă.

Ce a anunțat Volodimir Zelenski la ceas de seară

Ucraina este pregătită să discute despre statutul de neutralitate, le-a spuns Volodimir Zelenski jurnaliştilor ruşi, potrivit Reuters. În declarațiile sale, președintele Volodimir Zelenski a susținut că Ucraina este pregătită să discute despre adoptarea unui statut neutru ca parte a unui acord de pace cu Rusia, dar ar trebui să fie garantat de terți și supus la referendum. Președintele Ucrainei a spus că invazia Rusiei a provocat distrugerea orașelor din Ucraina în care se vorbește limba rusă și a spus că pagubele sunt mai grave decât războaiele rusești din Cecenia.

„Garanții de securitate și neutralitate, statutul non-nuclear al statului nostru. Suntem gata pentru asta. Acesta este cel mai important punct”, a spus Volodimir Zelenski.

Ucraina discuta despre utilizarea limbii ruse în Ucraina în discuțiile cu Rusia, dar a refuzat să discute despre alte cereri rusești, cum ar fi demilitarizarea Ucrainei, a mai spus Volodimir Zelenski.

Interviu cu președintele Ucrainei, interzis în Rusia

Roskomnadzor, autoritatea de supraveghere a comunicațiilor din Rusia, a transmis azi presei ruse să nu publice un interviu cu președintele ucrainean, susținând că a început o anchetă care vizează publicațiile care i-au luat interviu lui Zelenski.

Într-o scurtă declarație, Roskomnadzor a transmis că o serie de publicații rusești au făcut un interviu cu Volodimir Zelenski.

„Roskomnadzor avertizează mass-media rusă cu privire la necesitatea de a se abține de la publicarea acestui interviu”, se anunță în comunicatul Roskomnadzor, citat de Reuters.

De altfel, încă de la începutul invaziei în Ucraina, Roskomnadzor a luat mai multe decizii în ce ce privește limitarea circulației în mass-media rusească a informațiilor din surse occidentale.

Autoritatea de supraveghere a blocat serviciul de agregare de știri al companiei Alphabet, Google News, pe care l-a acuzat că permite accesul la informații false despre operațiunea militară a Rusiei în Ucraina.

Agenția de știri Interfax a spus că autoritatea de supraveghere a acționat la solicitarea procurorului general al Rusiei.

„Resursa americană de știri online în cauză a oferit acces la numeroase publicații și materiale care conțin informații neautentice și importante pentru public despre cursul operațiunii militare speciale pe teritoriul Ucrainei”, a transmis autoritatea de reglementare.

De menționat este că Rusia a adoptat recent noi legi menite să restricționeze modul în care presa poate relata despre războiul purtat în Ucraina.